Organizația INVENTO lansează cea de-a doua ediție a proiectului „Acțiune pentru Justiție” – program național de formare a tinerilor juriști. Acesta are drept scop dezvoltarea unei rețele de tineri profesioniști în drept, caracterizată prin profesionalism și integritate.
Apelul e deschis pentru toți tinerii juriști cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, ce au drept deziderat formarea profesională și personală prin intermediul educației nonformale și relaționarea cu instituții și actori din sistemul de drept. Proiectul este susținut prin grant de către Departamentul de Stat al Ambasadei SUA, Secția Justiție penală și aplicare a legii și este realizat de către organizația INVENTO în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel în Republica Moldova, Asociația Tinerilor Avocați din Moldova și Institutul Leavitt pentru Dezvoltare Internațională.
Aflat la cea de-a II-a ediție, proiectul „Acțiune pentru Justiție” se mândrește cu o rețea de 21 de absolvenți, care activează în calitate de avocați, funcționari publici, activiști pentru drepturile omului. Mai multe despre aceștia, cât și despre prima ediție a proiectului pot fi aflate aici.
A doua ediție a proiectului „Acțiune pentru Justiție” oferă următoarele module de formare:
#1. IKnow (Cunoaștere) – Curs de dezvoltare personală pentru capacitarea în domeniul liderismului, oratoriei, managementul timpului, brandului personal și comunicării eficiente.
#2. ILearn (Interacțiune) – Sesiuni cu experți profesioniști din drept și nu numai, din țară și de peste hotare, în cadrul cărora vor fi abordate subiecte actuale sistemului de drept.
Acest modul prevede și 5 vizite de studiu în instituțiile relevante sistemului de drept.
#3. ICare (Relaționare) – Program de mentorat realizat între participanții din proiect și specialiști din domeniul de activitate de interes pentru participanți, în vederea formării informale a acestora și consolidarea unor relații bilaterale de cooperare și dezvoltare.
#4. ICan (Acțiune) – Instruire și consiliere în domeniul managementului proiectelor, în contextul în care cele mai bune proiecte vor fi susținute financiar în procesul de realizare.
Pe lângă acestea, în cadrul proiectului „Acțiune pentru Justiție” se vor desfășura o serie de evenimente publice și întâlniri regulate cu experți de peste hotare, dar și cu absolvenții primei ediții a proiectului – membri ai rețelei „Acțiune pentru Justiție”.
Cei mai activi participanți ai proiectului vor fi premiați cu o vizită de studiu peste hotare.
Înainte de a depune dosarul de participare, fiecare candidat se va asigura că:
- este student(ă) sau absolvent(ă) al/a Facultății de Drept;
- are vârsta cuprinsă între 20-30 de ani;
- este implicat(ă) activ civic;
- este responsabil(ă) și are destulă motivație pentru a lua parte la proiectul „Acțiune pentru Justiție”.
Perioada de înregistrare: 17 octombrie – 18 noiembrie 2016
Selecția participanților se va desfășura în două etape:
Etapa I
Fiecare candidat va depune un dosar de participare, care va conține următoarele:
- CV personal;
- Scrisoare de motivație
Dosarul urmează a fi trimis până la data de 18 noiembrie, 2016 la adresa de email: [email protected], cu următoarea mențiune: „Dosar Acțiune pentru Justiție”.
Etapa a II-a
Interviul
Pentru evaluarea obiectivă a fiecărui participant, interviul va fi desfășurat de către un juriu profesionist în perioada 23-25 noiembrie 2016. Scopul acestei etape este de a determina motivarea și pregătirea acestuia.
În urma evaluării, vor fi selectați 20 de participanți. Rezultatele finale vor fi comunicate persoanelor selectate prin e-mail sau telefon.
Despre alte proiecte desfășurate, puteți afla urmărind pagina web INVENTO, sau pagina de Facebook.