Subterfugiu: Descoperă-l pe inegalabilul Constantin Moraru – fondatorul fashion blogului „Independent Gentleman”

collagemoraru

Cel de-al doilea episod al băieților de la „Subterfugiu” ne prezintă povestea unui tânăr galant, ambițios și unic – Constantin Moraru – unul din cei mai originali fashion bloggeri autohtoni. Despre primele sale încercări în lumea complexă a modei, apariția „Independent Gentleman”, dar și micile surprize ale vieții, aflați în ceea ce urmează.

Fiind pasionat de frumos încă din fragedă copilărie, ca orice tânăr, Constantin a căutat să se afirme, regăsindu-se, într-un final, în domeniul stilului vestimentar. Instruit de specialiști de talie mondială, tânărul constată că „nu contează pe cine idolatrizăm, ci contează lucrurile bune pe care le învățăm de la acea persoană”. Astfel, cu puțină imaginație și efort, a creat „Independent Gentleman” – un blog de informare și educare a stilului personal, care, în momentul actual, e urmărit de mai mult de 20 de mii de followeri.

Îl fac fericit lucrurile mărunte, îi place să ajute oamenii, să lase o amprentă plauzibilă în viața acestora, iar despre greutățile și obstacolele zilnice, Constantin mărturisește: „Să nu încerci, deja este un eșec. Viața mereu ne aruncă surprize, contează să mergem înainte și să luptăm mai departe”.

Dacă v-a inspirat stilul lui Constantin Moraru, îi puteți urmări blogul sau pagina de Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente