(foto) Mii de oameni au venit să vadă inaugurarea Scării cascadelor. Chirtoacă: „M-am îndrăgostit”

img_8843

După aproape un an și jumătate de la începerea lucrărilor de restaurare, Scara cascadelor din parcul „Valea Morilor” a fost inaugurată, astăzi, 14 octombrie, de Hramul Orașului. Mii de oameni s-au strâns să asiste la ceremonia oficială.

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, le-a mulțumit celor care au implementat proiectul, dedicându-le aplauze. „Demult era pe lista priorităților noastre. Câțiva ani în urmă, vă amintiți că aici era un dezastru, o mlaștină. Am lucrat trei ani până ce am reușit să scoatem nămolul acumulat. Timp de 50 de ani, aici s-a scurs apa de canalizare din Durlești și Telecentru. S-au făcut lucrări corecte, calitative”, a menționat primarul în cadrul discursului său, adăugând că următoarele obiective din parc sunt plaja și scara ce duce spre universitate.

img_8859

Întregul obiectiv – rotonda, scările, havuzurile şi sistemul de iluminat au fost reconstruite având la bază o structură de rezistenţă sporită, pentru o durată de exploatare mult mai mare, dar vor păstra, în acelaşi timp, aspectul arhitectural din anii 1960 – 1970. Un alt element decorativ, conform proiectului iniţial, este iluminatul acvatic. Valoarea proiectului este de 12 milioane lei, bani alocaţi din bugetul municipal.

img_8898

Dorin Chirtoacă s-a arătat emoționant de rezultate proiectului spunând că și-ar dori să păstreze „această splendoare” doar pentru sine: Din câte vedeți, aici nu am admis anumite unități comerciale ce ar putea provoca gălăgie, pentru că vreau să păstrăm această bijuterie în forma sa neatinsă. Sper să fie la fel și atunci când nu voi mai fi în această funcție. Aici vrem să avem un model de parc pentru Chișinău și Republica Moldova. De asemenea, vreau ca această cascadă să nu fie doar o scară cu apă care curge în jos, vreau să fie scara dezvoltării Chișinăului. Această bijuterie, această splendoare a Chișinăului, acest diamant în plin sens al cuvântului, vreau să o iubim cu toții, să o păstrăm, să nu o murdărim și să nu o transformăm într-un loc de vandalism.Vă spun sincer, mi-aș dori ca această splendoare să fie a mea și numai a mea. M-am îndrăgostit pur și simplu de ceea ce am văzut aici. N-am putut să-mi iau ochii de la ceea ce s-a întâmplat, iar asta se întâmplă foarte rar.

img_8901

Cu prilejul inaugurării, în parc au răsunat piese interpretate de soliștii Teatrului de Operă și Balet.

img_8822 img_8823 img_8824 img_8825 img_8826 img_8827 img_8829 img_8830 img_8831 img_8836 img_8840 img_8841 img_8842 img_8843 img_8846 img_8848 img_8849 img_8852 img_8854 img_8862 img_8864 img_8874 img_8878 img_8880 img_8886 img_8892 img_8894 img_8897 img_8899 img_8901 img_8903 img_8907 img_8910 img_8915 img_8916

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente