Tragedie la Bălți. Doi tineri s-au intoxicat din cauza unei instalații de gaz. Unul din ei a decedat la spital

sobe_4

Doi tineri s-au intoxicat cu monoxid de carbon, unul dintre care a și decedat la spital. În această dimineață, la ora 03.00, Serviciul 901 a fost informat despre un caz de intoxicare cu monoxid de carbon, produs într-o casă particulară din satul Elizaveta, municipiul Bălți.

Serviciul medical de urgență 903 a fost cel care a venit la fața locului și a preluat un bărbat de 28 de ani, transportându-l la spital, cu intoxicație cu CO. Din informațiile oferite de către medici, bărbatul, după câteva ore, a decedat la spital.

Ulterior, la ora 09.07, a fost alertat echipajul SMURD din cadrul Detașamentului căutare-salvare numărul 2 Bălți, pentru a interveni pe aceeași adresă. Ajunsă la fața locului, echipa SMURD a acordat primul ajutor, a preluat și transportat la spital o femeie de 25 de ani, cu același diagnostic. A fost internată și se află în instituția medicală pentru îngrijiri suplimentare.

După primele cercetări la fața locului, specialiștii înaintează ca ipoteză a intoxicării cu monoxid de carbon încălcarea normelor de utilizare a instalațiilor cu gaz, în locuință fiind prezent un încălzitor de apă pe gaz (coloana de gaz).

În acest context, salvatorii atenționează cetățenii să respecte normele antiincendiare și normele de exploatare a instalațiilor de gaz și încălzit, pentru a evita cazurile excepționale, cu pierderi de vieți.

Potrivit statisticii, de la începutul sezonului rece curent, acesta este primul caz, soldat cu deces, după intoxicare cu monoxid de carbon.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente