Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret de conferire a „Ordinului Republicii” președintelui Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko.
Distincția de Stat i-a fost acordată președintelui belarus în semn de profundă gratitudine pentru merite deosebite în dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de prietenie, bună înțelegere şi colaborare pe diferite dimensiuni dintre Republica Belarus și Republica Moldova și pentru contribuție substanțială la acordarea unui sprijin important țării noastre în situații economice dificile.
Aleksandr Lukașenko este la cârma țării din 20 iulie 1994. La obținerea independenței Belarusului față de URSS, el a fost unicul deputat care a votat împotrivă. Chiar și după ce aceasta s-a înfăptuit, Lukașenko a menținut ordinea în țară pe principiile și legile sovietice, opunându-se „șocului vestic”.
În palmaresul său de distincții se numără și Ordinul Revoluției (Libia), Ordinul de onoare al Armeniei, Ordinul Sf. Chiril, Ordinul Sf. Vladimir, Ordinul Republicii Serbia, Ordinul acordat cetățenilor distinși din Venezuela și altele.