Au participat peste 40 de companii vinicole! Iată cât de colorată a fost cea de-a doua Zi Națională a Vinului

sb2_0841

Un program artistic de excepție a încins atmosfera în ultima zi a evenimentelor prilejuite de Ziua Națională a Vinului. Un duel al fanfarelor din Orhei, Măgdăcești, Ștefan-Vodă și Ialoveni a atras sute de curioși în centrul Pieței Marii Adunări Naționale.

Fanfarele au pornit pe rând din cele patru colțuri ale Pieței Marii Adunări Naționale, iar odată ajunse în fața scenei, a început concursul pentru a determina care este cel mai bun ansamblu muzical. Datorită talentului muzical pe care l-au demonstrat, toate fanfarele au fost declarate cele mai bune, iar la final au interpretat împreună o compoziție muzicală.

Tradițional, Ziua Națională a Vinului este momentul oportun pentru ca vinificatorii să lanseze colecții sau produse noi și totodată oferă vizitatorilor spre degustare vinuri tinere din recolta de toamnă. În acest an, companiile vitivinicole au pus accent pe componenta congnitivă a evenimentului și au organizat la standurile lor masterclass-uri ghidate de experți somelieri.

 

????????????????????????????????????

 

Elena Uporova, reprezentant companie vinicolă: „Pentru a prezenta consumatorilor noua noastră marcă „Rădăcini”, am organizat masterclass-uri, la care l-am invitat să vorbească pe oenologul nostru de origine italiană, Umberto Menini. Participanții au fost foarte receptivi. „Rădăcini” este un produs absolut nou, iar vinul nostru este un tandem, datorită tehnologiilor moderne, pe care Umberto le implementează în producerea vinurilor noastre și le adaptează pentru soiurile autohtone. Pentru prima dată am creat o serie de vinuri doar din soiuri autohtone. Cei care au participat la masterclass-uri au apreciat foarte mult vinurile noastre, deși preferințele erau diferite.”

Serghei Digo, manager PR, companie vinicolă: „Ziua Națională a Vinului este un evenimentul foarte frumos. Noi participăm pentru prima dată, deoarece anul acesta am lansat proiectul, iar impresiile consumatorilor sunt pozitive. Ne dorim să oferim în primul rând un vin de calitate, de categoria premium. Vinurile noastre sunt create de un oenolog spaniol, Manuel Ortiz. Credem că participarea noastră la această sărbătoare națională a fost una foarte bună, fapt demonstrat de interesul oamenilor față de produsele noastre. Vom participa și anul viitor la Ziua Națională a Vinului.”

 

????????????????????????????????????

 

Sabina Reșetnic, reprezentant companie vinicolă: „Am avut zeci de persoane care au participat la masterclass-urile pe care le-am organizat. Le-am povestit vizitatorilor despre produsele noastre, despre istoria divinului „Călărași”, despre soiurile de struguri din care este produs. Au fost propuse spre degustare vinuri aromatizate, produse pe care nu le putem degusta oricând. Participanții au fost încântați de această prezentare.”

Igor Dragnev, director comercial companie vinicolă: „În cadrul Zilei Naționale a Vinului am prezentat aproximativ 30 de vinuri. E greu de spus care a fost mai mult preferat de consumator, pentru că fiecare vin își are consumatorul său. A fost cerere și pentru tulburel, pentru că e un vin pe care nu ai ocazia să-l deguști oricând, dar și pentru vinuri dulci, seci. Observăm că oaspeții noștri deja solicită să deguste și vinuri seci, ceea  ce este un indicator bun, deoarece vor să învețe să deguste vinuri bune, de calitate.”

 

sb1_3187

 

Alexandru Canțer, manager export, companie vinicolă: „Cricova participă în fiecare an la Ziua Națională a Vinului. Anul acesta am văzut că toți vinificatorii s-au străduit să-și uimească vizitatorii cu vinuri, cupaje și serii noi. Anul acesta „Cricova” are un stand foarte atrăgător, unde oferim spre degustare și vânzare must Chardonnay creat împreună cu un tehnolog german. La standul nostru avem în permanență mulți oaspeți, acesta fiind întotdeauna deschis, pentru ca oamenii să poată cunoaște vinurile noastre. Evenimentul este unul foarte frumos și bine organizat.”

 Mariana Iachim, manager marketing, companie vinicolă: „Vinăria „Et Cetera” participă pentru al patrulea an la sărbătoarea vinului. În acest an la standul nostru am avut sute de vizitatori. Am venit la această ediție cu 8 vinuri, dintre care cele mai populare au fost cele rose. Sunt 2 zile speciale pentru noi, pentru că nu foarte des este scos în evidență anume vinul și vinificatorul.”

 

sb1_3266

 

Participanții la Ziua Națională a Vinului s-au declarat încântați de Vinul Moldovei.

Maria, vizitatoare: „E un eveniment foarte frumos și această sărbătoare chiar trebuie să existe la poporul nostru, care tot timpul lucrează la vie. Vin cu drag în fiecare an la Ziua Vinului, și mă bucur de ceea ce degust, pentru că sunt niște vinuri de calitate foarte bună.”

Elena, vizitatoare: „Există multe festivaluri acum, iar această sărbătoare este foarte bună, pentru că oamenii își arată roadele muncii lor. Consider că trebuie și să ai ceva cunoștințe în vinuri, ca să le poți degusta corect. Această sărbătoare este foarte frumoasă și eu consider că vinul trebuie consumat cu măsură, lucru care, spre deosebire de mai mulți ani în urmă, nu prea era. Dar acum vezi lumea bună, lumea care degustă și nu care bea fără măsură.”

Iurie, vizitator: „Mi-a plăcut foarte mult Ziua Națională a Vinului, în special masterclass-urile organizate. Întotdeauna încerc să particip la asemenea activități, pentru că e foarte interesant. Totuși suntem o țară vinicolă, dar despre zonele cu indicație geografică, ce fel de vinuri se produc în fiecare și care sunt particularitățile, am aflat pentru prima dată, în cadrul acestui masterclass. Voi participa la Ziua Națională a Vinului și anul viitor.”

 

sb1_3351

 

Pentru al treilea an consecutiv, evenimentul se desfășoară sub brandul unic de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie” și își propune să descopere legendele legate de vinul moldovenesc și tradițiile milenare de vinificație ale poporului nostru.

Sărbătoarea națională desfășurată sub genericul „Omul – Sufletul Vinului” este organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), cu susținerea Asociaţiei Producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă” și „Divin” și suportul partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

Seara, până la ora 22.00 în Piața Marii Adunări Naționale, sărbătoarea a continuat cu un spectacol cultural deosebit. În scenă au evoluat Geta Burlacu și formația „Gândul Mâței”.

 

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Taguri: #USAID Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente