Candidatul independent la funcția de președinte al Republicii Moldova, Vadim Brînzan a anunțat că rămâne activ în viața social-politică din țară și le va oferi cetățenilor din Moldova o alternativă a sistemului existent, desi nu a reușit să colecteze numărul necesar de semnături, pentru a se înregistra la Comisia Electorală Centrală. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 29 septembrie.
„Am mers de la ușă la ușă, de la poartă la poartă, am văzut cât de grea este viața oamenilor din Moldova. Este diferită decât cea, pe care o vedem la televizor. La știri ni se arată o altă fațetă a realității. Ți-ar părea că țara noastră ar înflori, lucru care nu este adevărat. Aproape în fiecare familie cineva este plecat peste hotare și întreține gospodăria. Fiecare a treia casă este pustie, învățătorii de la sate doresc să plece, iar antreprenorii nu sunt susținuți”, a menționat acesta.
În acest sens, Vadim Brînzan a lansat un apel către cetățenii Republicii Moldova, care ar dori să facă parte din echipa lui, să i se alăture. Vadim Brînzan menționează că dorește să realizeze o strategie de dezvoltare, prin care conducerea țării ar lucra pentru oameni, puterile în stat ar fi separate, iar mass-media demonopolizată. Această strategie va fi creată de către oameni, antreprenori și oameni pe care această economie se ține. „Am reușit să colectăm circa cinci mii de semnături timp de două săptămâni și jumătate. Am avut parte de susținerea oamenilor din toate raioanele țării. Ne-au susținut oamenii de la Bălți până la Căușeni, Chișinău și Ștefan-Vodă”, a spus acesta.
Brînzan a afirmat că legislația în vigoare este una abuzivă și neconstituțională. Iar candidații care nu sunt de buzunar sau susținuți clandestin de partide politice, nu pot colecta 15 mii de semnături unice într-un terment atît de scurt. O altă problem, pusă în discuție, este lezarea drepturilor diasporei și a locuitorilor din stînga Nistrului : „Circa 1. 400.000 de cetățeni au fost excluși de la acest proces. Mă refer la diasporă, care fiind plecată nu a putut să semneze pentru niciun candidat. Oamenii mă sunau și mă întrebau cum ar putea să mă susțină, dar eu le explicam că nu este posibil acest lucru. De asemenea, mă refer la cetățenii din stânga Nistrului și la cei, care nu au viză de reședință”.
Referindu-se la alegerile parlamentare, Vadim Brînzan a menționat că va susține candidatul unic pe care îl va înainta Andrei Năstase și Maia Sandu. „Îi respect pe ambii politicieni pentru curaj și caracter. Cred că acest candidat comun are nevoie de susținerea tuturor”.
Menționăm că Vadim Brînzan a lansat campania de colectare a semnăturilor pentru a fi înregistrat în calitate de candidat independent în alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova pe 12 septembrie, la Rezina, localitatea sa de baștină. Pentru a face parte din echipa lui, vă îndemnăm să urmăriți datele de contact de pe pagina de Facebook a acestuia.