Localitatea de pe stâncă sau „Varheli”, cum se numea pe timpuri orașul Orhei, a dat numele uneia dintre cele mai performante vinării din Moldova, „Château Vartely”. Fondată în anul 2004, aceasta între timp s-a dezvoltat și a devenit un imens complex turistic, care îmbină tradiția și modernitatea.
Vinurile „Château Vartely” sunt create din struguri cu un terroir unic, cultivați pe plantațiile proprii cu viță-de-vie de cea mai înaltă calitate, pe o suprafață de 260 ha. Pe lângă numeroasele medalii și distincții, unele din vinurile companiei sunt o adevărată inovație, atât pentru piața locală, cât și pentru piețele de export – dovadă fiind vinul fabricat din struguri ce au fost afectați de o ciupercă supranumită „mucegai nobil”, fapt ce i-a conferit vinului „Chardonnay Botrytis” un gust cu totul unic, îmbinând dulceața mierii, aroma de caise uscate, cu un gust ușor amărui pe cerul gurii.
Una dintre piesele de bază ale complexului este restaurantul o capacitate de 260 de locuri, specializat în bucătărie franceză, combinată armonios cu cea națională. Bucătarul-șef propune rețete culinare alese, care vor reuși să satisfacă cele mai rafinate gusturi, cum ar fi salata din ficat de iepure, gătită după o rețetă proprie, secretă în care se folosesc doar ingrediente autohtone provenite din împrejurimile vinăriei. Restaurantul găzduiește atât întruniri călduroase în familie, cine romantice sau întâlniri de afaceri, cât și banchete sau ceremonii de proporții.
Complexul pune la dispoziția amatorilor de vin și doua săli de degustare. În sala principală vizitatorii pot degusta și cunoaște vinurile de producție „Château Vartely”. Cea de-a doua sală de degustare, „Colecția Mondială”, prezintă cea mai vastă colecție din Republica Moldova, care cuprinde vinuri de pe cele 5 continente și invită la un tur virtual prin renumitele zone vinicole ale lumii.
Peste 13.000 de vizitatori anual aleg complexul turistic „Château Vartely”, care include case de tip hotelier cu capacitate de cazare pentru cel puțin 40 de persoane, 2 terase, cramă, o curte interioară mare și o zonă de agrement. Pentru a reprezenta fidel ospitalitatea tuturor zonelor geografice ale țării, casele sunt construite din materiale tradiționale și după arhitectura specifică: Casa de la Centru – cu elemente de piatră și lemn, Casa de la Nord – cu elemente de metal și lemn, Casa de la Sud – cu elemente de argilă și lemn.
Acest articol a fost realizat în cadrul Proiectului de Competitivitate al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Proiectul susține eforturile Republicii Moldova de a promova o economie puternică, diversificată și orientată spre export, contribuind la creșterea competitivității în sectoare-cheie: sectorul vitivinicol și turism, industria ușoară (în special îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii) și sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor. Această asistență este posibilă datorită suportului generos al poporului American, prin intermediul USAID, în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova.