Premieră! Registru a anulat 17 permise de conducere auto obținute prin fraude

permis_de_conducere_2_27856600
Foto:Publika.md

17 permise de conducere auto, obținute prin fraudă, au fost anulate în premieră, prin ordinul ÎS CRIS „Registru”, în urma verificării minuțioase a desfășurării examenelor pentru obținerea permiselor de conducere la proba practică.

Verificările au fost efectuate urmare a unei anchete de serviciu interne, în contextul măsurilor anticorupție inițiate de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, care a scos la iveală mai multe abateri în executarea atribuțiilor de serviciu de către examinatori.

Grupul de control din cadrul ÎS CRIS „Registru” a constat că posesorii celor 17 permise au obținut calificativul „admis” nejustificat, iar de către examinatori nu au fost documentate toate încălcările și greșelile.

Acumularea probelor a fost posibilă grație instalării în toate autovehiculele antrenate în procesul de examinare a sistemului de monitorizare video și audio.

Informația despre anularea celor 17 permise a fost introdusă în Registrul de Stat al Conducătorilor de Vehicule, urmând să fie înștiințat Inspectoratul Național de Patrulare.

Procedura de anulare a permiselor de conducere a fost efectuată în baza Hotărârii de Guvern nr 1452 din 2007 (art.29) pentru aprobarea Regulamentului cu privire la permisul de conducere.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente