(foto) Înainte și după: Cum s-a schimbat cinematograful de la Buiucani în urma amenajării

jbvjd
Foto: Nicolai Kirnev

Voluntarii și inițiatorii restaurării Cinematografului de vară de la Buiucani au finalizat lucrările de amenajare a acestuia. Ei promit că proiecțiile vor continua până în luna octombrie, iar reparația propriu-zisă va avea loc anul viitor, întrucât mai există unele proceduri birocratice până la începerea lucrărilor. Pentru cei care mai pun la îndoială efortul depus de echipa de voluntari pentru amenajarea acestui loc, vă arătăm în ce stare se afla cinematograful înainte.

Deși proiecțiile au început din luna iunie, voluntarii au continuat să desfășoare în paralel și acțiuni de amenajare. „Luni întregi proiectam filme și vopseam, vopseam și proiectam filme. Am vopsit împreună cu voluntarii și membrii grupului nostru încă din luna iunie. Estrada nu a fost reparată timp de cel puțin 20 de ani, de aceea a fost nevoie de multă multă vopsea și var. Am lucrat pe soare sau noaptea, respirând vopsea ore întregi, dar am reușit până la urmă să facem un lucru frumos”, a menționat Nicolai Kirnev, inițiatorul lucrărilor. 

Ideea de restaurare a acestui cinematograf i-a venit lui Nicolae în 2011. În 2013 a expediat o scrisoare Primăriei Chișinău, dar a fost redirecționat la Pretura sectorului Buiucani. Atunci, funcționarii i-au spus că nu dispun de surse financiare, iar bugetul pentru 2013 fusese deja aprobat. După câteva încercări similare, tânărul s-a oprit din a mai face ceva până în 2015. Participând ulterior la un concurs de granturi, Nicolae a câștigat 7.000 de euro pentru restaurarea cinematografului de la Fundația Cultural Europeană. Cu toate acestea, încă de la început autoritățile i-au pus piedici în desfășurarea proiectului. Până nu demult, tânărul nu putea să-și ducă la realizare planul pentru că îi lipsea semnătura decisivă a primarului Dorin Chirtoacă pe autorizația ce i-ar fi permis începerea lucrărilor. În cele din urmă, edilul a semnat, dând undă verde lucrărilor de restaurare.

dvd
Photo Credit: Nicolai Kirnev
dvdfv
Photo Credit: Nicolai Kirnev
jbvjd
Photo Credit: Nicolai Kirnev
kdjvkjdf
Photo Credit: Nicolai Kirnev
kee
Photo Credit: Nicolai Kirnev
kjdfbjfd
Photo Credit: Nicolai Kirnev
kndnkjf
Photo Credit: Nicolai Kirnev
n-jkdfkjvd
Photo Credit: Nicolai Kirnev
n-vdb
Photo Credit: Nicolai Kirnev
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente