La Universitatea Hofstra de lângă New York are loc, luni seară, prima dezbatere între cei doi candidați la alegerile prezidențiale, Hillary Clinton și Donald Trump.
Dezbaterile încep la ora 21:00, ora locală, și vor dura 90 de minute, fără întreruperi comerciale, putând fi urmările pe CNN. Evenimentul constituie un subiect de speculații intense, poate mai intense ca niciodată grație prezenței lui Donald Trump, primul candidat la generale fără niciun fel de experiență politică anterioară. De la începuturile lor în actualul format, acum exact 56 de ani, aceste dezbateri televizate n-au fost prea blânde cu președinții în exercițiu.
Hillary Clinton a petrecut ceva timp pregătindu-se de această dezbatere, plănuind diverse strategii pentru a-l face pe Trump să-și iasă din fire, scrie CNN. „Voi da tot ce-i mai bun din mine pentru a comunica clar și fără teamă în fața insultelor și atacurilor pe care le-am văzut venind de la oponentul meu”, a spus Clinton la o emisiune la radio. Candidata la prezidențiale are la activ cele mai multe participări la dezbateri politice, dintre toți candidații.
Pe de altă parte, Donald Trump pare să fie foarte relaxat în legătură cu marele eveniment, spunând că se va baza în mare parte pe instinct. Într-o postare recentă pe Facebook, el a spus: „Hillary Clinton își ia din nou zi liberă, are nevoie de odihnă. Dormi ușor, Hillary – ne vedem la dezbateri!”.
La Chișinău, puteți urmări dezbaterile marți, de la ora 08:30 la Smokehouse. Vedeți aici detalii despre eveniment.