Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. este recunoscut prin lege ca patrimoniu cultural național, în prezent fiind un adevărat oraș subteran, cu galerii ce se întind pe o distanță de 120 de kilometri.
Vinul spumant este un adevărat rege al orașului subteran de la Cricova, aici fiind păstrate peste 3 000 000 de sticle, un număr aproape echivalent cu populația Republicii Moldova.
Vinoteca Combinatului Cricova găzduiește o colecție unică de 1 300 000 de sticle de vin, iar personalități precum Angela Merkel, Vladimir Putin au caze speciale ce conțin colecții de vinuri moldovenești.
Mai mult, aici se regăsesc 158 de mărci rare de vinuri de Bordeaux, Burgundia, Moselle, Tokaj sau Rhein.
Totodată, la 80 de metri sub pământ, Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. dispune și de un cinematograf în piatră, care are o capacitate de 40 de persoane. Beciurile din Cricova găzduiesc evenimente inedite printre care defilări și prezentări de modă, precum și singurul maraton din lume desfășurat într-un beci de vinuri – WineRun.
Acest articol a fost realizat în cadrul Proiectului de Competitivitate al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Proiectul susține eforturile Republicii Moldova de a promova o economie puternică, diversificată și orientată spre export, contribuind la creșterea competitivității în sectoare-cheie: sectorul vitivinicol și turism, industria ușoară (în special îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii) și sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor. Această asistență este posibilă datorită suportului generos al poporului American, prin intermediul USAID, în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova.