Câștigă 12 000 lei participând la concursul „Premiul național pentru tineret“

img_0328-620×349
Foto:„Premiul pentru tineret“ ediția 2014, Palatul Republicii

Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova lansează concursul “Premiul național pentru tineret”, ediţia 2016. Concursul se desfăşoară anual, cu prilejul Zilei Naţionale a Tineretului (a doua duminică a lunii noiembrie) şi are drept scop remarcarea realizărilor, performanţelor tinerilor, precum şi a contribuţiei lucrătorilor de tineret, organizaţiilor de tineret de la nivel local pentru dezvoltarea sectorului de tineret.

„Pentru ediţia 2016, avem două subiecte importante pentru sectorul de tineret “Premiul național pentru tineret”, ediţia 2016 şi selectarea Capitalei Naţionale a Tineretului, 2017, Ministerul Tineretului şi Sportului va premia şi acorda susţinere tinerilor care au făcut rezonanţă în aceste segmente importante, la fel încercăm tradiţional să încurajăm generaţia tânără pentru caracterul competitiv, este esenţial să menţionăm că, persoanele care pot aplica pentru obţinerea acestui premiu sunt cele cu vârsta cuprinsă între 16-30 de ani. Fiecare premiu va fi în valoare de 12 mii lei”, a menţionat Ministrul Tineretului și Sportului.

Concursul “Premiul naţional pentru tineret” presupune două nominalizări, premiul naţional pentru tineret și premiul naţional pentru dezvoltarea sectorului de tineret. Dosarele pentru participare la concurs urmează a fi întocmite în conformitate cu Regulamentul premiului pentru tineret şi, respectiv, Regulamentul privind acordarea distincţiilor şi premiilor naţionale pentru dezvoltarea sectorul de tineret.

Nominalizările concursului sunt următoarele:

 #1. Premiul naţional pentru tineret

Se decernează cetăţenilor Republicii Moldova (inclusiv grupuri de cetăţeni din cel mult cinci persoane)cu vârsta cuprinsă între 16–30 ani pentru realizări şi performanţe deosebite în următoarele domenii:

  • cultural-artistic;
  • tehnico-ştiinţific;
  • activism civic.

Învingătorilor li se înmânează Trofeul, Diploma de confirmare a titlului de Laureat al Premiului pentru tineret şi un premiu bănesc în sumă de 12 000 lei.

 #2. Premiul naţional pentru dezvoltarea sectorului de tineret

Se decernează Specialiştilor de tineret din cadrul Autorităţilor Publice Locale de Nivelul I şi II, lucrătorilor de tineret, Centrelor de Tineret, precum şi Consiliilor Locale ale Tinerilor.

Învingătorilor li se înmânează Trofeul, Diploma de confirmare a Distincţiei şi un premiu bănesc după cum urmează:

  • Specialistul de tineret al anului 2016 din cadrul APL de nivelul I – 12 000 lei;
  • Specialistul de tineret al anului 2016 din cadrul APL de nivelul II – 12 000 lei;
  • Lucrătorul de tineret al anului 2016 – 12 000 lei;
  • Consiliul Local al Tinerilor al anului 2016– 15 000 lei;
  • Centrul de Tineret al anului 2016 – 20 000 lei.

Dosarele pentru participare la concurs urmează a fi întocmite în conformitate cu Regulamentul premiului pentru tineret şi, respectiv, Regulamentul privind acordarea distincţiilor şi premiilor naţionale pentru dezvoltarea sectorul de tineret.

Regulamentele, precum şi formularele de participare, pot fi descărcate mai jos:

# Regulamentul Premiului pentru Tineret
# Regulamentul privind acordarea distincţiilor şi premiilor naţionale pentru dezvoltarea sectorului de tineret

Dosarele de aplicare se depun, la următoarea adresă: Ministerul Tineretului şi Sportului, Bd. Ştefan cel Mare 162, etajul 8, biroul 820, mun. Chişinău, Republica Moldova. Informaţii suplimentare la tel. (+373 22) 820 864.

Data limită: 17 octombrie 2016

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente