7 motive pentru care o instituție de învățământ specializată este o alegere bună pentru absolvenți

mac2
Foto:STEP IT Academy

Momentul absolvirii gimnaziului sau liceului este unul important, iar deciziile pe care le iei la această etapă par la prima vedere cruciale, pentru că-ți setează un drum ce te va conduce ulterior către cariera mult visată. Dacă credeai că opțiunile pe care le ai sunt doar cele tradiționale, ei bine, lumea digitală creează oportunități mult mai multe de realizări profesionale, iar alegerea unei instituții de învățământ specializate este din ce în ce mai populară. Să presupunem că ești unul din entuziaștii care vor să urmeze o carieră în IT. Nu este de mirare, întrucât piața este foarte largă și solicită profesioniști în cât mai multe domenii. Ce avantaje ai avea în acest caz să urmezi studii IT la o instituție specializată?

#1. Procentajul de lucru practic este mai mare decât la o școală tradițională

La o instituție de învățământ specializată în IT vor veni să-ți predea profesori ce sunt specialiști în domeniu și care au în spate o experiență considerabilă. Astfel, tu vei învăța practicând și lucrând la propriile tale idei. Mai mult decât atât, aceștia își elaborează propriul program de studii bazat pe experiența lor testată în practică.

#2. Certificate de absolvire internaționale

În dependență de cursurile urmate și specializarea aleasă, vei obține certificate internaționale ce vor fi de fapt biletele tale de îmbarcare către companiile la care vrei să lucrezi. Certificatul nu va fi doar „o hârtie”, dar va reprezenta dovada pregătirii înalte și a competențelor profesionale dobândite.

#3. Program flexibil

Chiar dacă te pornești la drum fără experiență, orice școală se face în paralel cu stagiile de practică, dacă îți dorești o formare profesională eficientă. Fie că e asta sau că pur și simplu vrei să ai un job în timp ce înveți, la o astfel de instituție vei avea parte de un program flexibil, alegând un orar cât mai apropiat de activitățile pe care le ai.

#4. Specialități noi, adaptate celor mai noi tendințe de angajare pe piață

O instituție specializată în IT nu-și va face programe de studiu pe 10 ani, dar se va adapta la noile tendințe și solicitărilor de pe piață, adăugând specialități noi și diversificându-le pe cele existente. Spre exemplu, la Step IT Academy programul de studiu se actualizează la fiecare șase luni, astfel încât nici o disciplină nu este de prisos, iar programul conține doar ce e nevoie pentru o angajare de succes.

#5. Program complex de studii într-un termen de doi ani jumate

O instituție de învățământ specializată își va concentra programul astfel încât un student să-l parcurgă într-un termen mult mai mic decât ar face-o la o universitate tradițională, iar asta fără ca să reducă din volumul de cunoștințe furnizat.

#6. Angajare garantată după absolvire

IT-ul este unicul domeniu în care numărul de posturi vacante îl depășește pe cel de specialiști existenți. De asemenea, la o instituție specializată în IT vei beneficia de cursuri predate de profesioniști în domeniu, ceea ce înseamnă că, învățând, tu vei avea posibilitatea în același timp să te manifești față de potențialul tău angajator care în acel moment îți este profesor.

#7. Colaborări la nivel internațional cu companii IT dar și cu companii de recrutare

Instituțiile specializate se dezvoltă în lanțuri internaționale, de aceea vei avea oportunitatea să fii la curent cu tendințele mondiale în timp real, dar și să beneficiezi de studii la nivel internațional.

# Bonus: Muncă în orice colț al lumii

Piața IT este întrebată în întreaga lume. De aceea, concomitent cu studiile sau după absolvirea lor, puteți munci în proiecte din țări străine în cadrul companiilor outsoursing din Moldova, puteți pleca peste hotare să munciți într-o companie străină sau să munciți în calitate de freelancer pentru clienți din diferite țări. Profesia de programator deschide oportunități enorme.

Cea mai mare instituție internațională de învățământ din Moldova specializată pe formare în domeniul IT este STEP IT Academy Moldova, care în prezent are 43 de filiale în 16 țări ale lumii, unde predau în total 600 de profesori. Numărul absolvenților se ridică acum la 80.000, absolvenți care lucrează în cele mai mari companii din lume. Academia oferă o alternativă programului academic, fiind actualizat în conformitate cu necesitățile studenților. Cadrele didactice sunt specialiști practicieni, care activează în domeniul IT, iar colaborările cu companii din domeniul IT sunt benefice, întrucât oferă suport Academiei în vederea îmbunătățirii practicii și a angajării ulterioare a studenților absolvenți. Mai mult decât atât, Academia este centrul autorizat Autodesk, Microsoft și Cisco, iar studenții au posibilitatea să obțină gratuit certificări de la aceste companii.

În Moldova, Academia oferă trei direcții de specializare:

  • Elaborare Software;
  • Tehnologii de rețea și securitate cibernetică;
  • Grafică computațională și Design.

Aflați mai multe detalii despre STEP IT Academy Moldova pe pagina web itstep.md.

„Indiferent de profesia dorită și respectiv facultatea pe care o veți alege, cunoștințele și abilitățile legate de domeniul IT contribuie la dezvoltarea unei cariere de succes în viață. Cunoștințele și studiile pe care le obținem ne reprezintă, iar alegerea domeniului este unul dintre cele mai importante lucruri în viață. IT este domeniul viitorului și cu cât mai repede veți înțelege acest lucru și veți investi în cunoștințe, cu atât mai multe oportunități și uși deschise veți avea pe parcursul carierei. Îndemnul meu este: obțineți profesia viitorului acum și în Moldova”, a declarat Irina Basiul, marketing manager STEP IT Academy Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente