Republica Moldova va fi reprezentată la finala internațională a Cupei Businessului Creativ (CBC) 2016 de un proiect care dezvoltă primul în lume colector solar 4-în-1. Astfel, campionul ediției din acest an a fost desemnată echipa Energy Solaris cu produsul „Air Solaris”. Aceasta este urmată la o distanță de câteva sutimi de puncte de Choo Choo Baby Carrier cu produsul „Baby Moon”, un port-bebe care va include monitorizare biologică.
Organizatorii concursului susțin că alegerea între campion și vicecampion a fost una dificilă, iar pentru a avea opinia mai multor specialiști, membrii juriului a fost diferit față de cel din finala din iunie. „Respectiv, echipa Energy Solaris au luat titlul campioni naționali. Proiectul „Baby Moon”, pe de altă parte, este la depărtare de câteva sutimi de puncte. Motiv pentru care ambii au fost desemnați campioni naționali ai acestei ediții”, a declarat Olesea Fortuna, președinta GEN Moldova.
În concurs va intra doar concurentul care s-a clasat pe primul loc, după numărul de puncte. „Însă va putea beneficia de programe de accelerare a afacerii, traininguri, va avea posibilitatea să intercaționeze cu diferite organizații de suport, dar și colegi din domeniu, de la care ar putea prelua anumite experiențe, expertize”, adaugă Fortuna.
Membrii juriului ne-au comunicat că echipele care au ajuns până aici au idei de afacere solide, inovatoare și cu potential de extindere la nivel international. „Cred că ambele vor avea rezultate bune la etapa finală a concursului și chiar dacă nu am fost în juriu la GALA Antreprenoriatului Creativ din iunie 2016, am fost alături de ei și pot spune că se observă o creștere a echipelor. Echipa „Air Solaris” a lucrat la serviciul cu clienții, iar „Baby Moon” începe să înțeleagă de ce are nevoie piața și-a îmbunătățit abilitățile de prezentare”, ne-a comunicat Matt Ruttter, unul dintre membrii juriului.
„Nu este prima dată când jurizez competiția, dar de această data ideile mi s-au părut mai avansate. Și nu a fost deloc o decizie ușoară, pentru că sunt idei diferite. Choo Choo Baby Carrier vine cu o afacere care vinde emoții și istorii în spatele acesteia poate să construiască mecanismul de vânzare și de penetrare a piețelor. Am urmărit cum Energy Solaris a fost dezvoltat conceptul de încălzire a locuințelor. Acum au evoluat și oferă posibilitatea de a aerisi încăperile și prin aceasta devin unici. De aceea mi se pare corect să meargă ambii să profite de această oportunitate de a atrage investiții în afacerile lor”, susține Doina Nistor, director al Proiectului de Competivitate al USAID, membru al juriului.
„Ne bucură acest titlu, mai ales că am avut concurenți foarte buni. Eu, ca și tată, în aceste momente aș achiziționa unul dintre produsele „Baby Moon”, pentru fiica mea care are febră”, a declarat Erik Parsons, Energy Solaris. Acesta a adăugat că urmează etapa de pregătire pentru Danemarca, pentru ca să reprezinte la cel mai înalt nivel Republica Moldova.
Echipa „Baby Moon” spune că nu își fac așteptări mari pentru Copenhaga, doar că se vor pregăti temeinic. „Să ajungem și vedem. Nu îmi place să fac așteptări”, spune Geta Rasciuc, fondatoare Choo Choo Baby Carrier.
Cupa Businessului Creativ din Moldova a ajuns la a treia ediție. Din 2015, competiția se desfășoară în cadrul proiectului Gala Antreprenoriatului Creativ.