Peisaj de vis. Nisipul alb şi apa roz fac din acest loc un adevărat colţ de Rai, despre care mulţi cred că este prea frumos ca să existe în realitate şi că fotografiile postate pe Internet sunt trucate ca să arate ca dintr-o lume fantastică. Laguna Roz este însă cât se poate de reală şi există o explicaţie ştiinţifică pentru incredibila nuanţă a apei, notează Adevărul.
Un loc magic sau un colţ de Rai, aşa este descrisă una dintre cele mai frumoase plaje din lume, cunoscută ca Laguna Roz, din Mexic, imaginile care o înfăţişează numărându-se printre cele mai populare imagini de călătorie de pe Instagram.
Chiar dacă nuanţa sa de poveste este privită cu neîncredere de cei care nu au văzut Laguna Roz cu ochii lor, mulţi considerând că realitatea este mult mai puţin spectaculoasă decât locul în sine şi că fotografiile de pe Internet sunt cosmetizate, laguna de lângă satul de pescari Las Coloradas, de pe coasta Peninsulei Yucatán, în Mexic, are o culoare naturală, asigură oamenii de ştiinţă.
Nuanţa, care poate să fie mai intensă ori mai estompată, în funcţie de perioada anului, provine de la planctonul roşu, algele şi anumiţi creveţi care elimină în apă diverse substanţe, printre care şi betacaroten, un pigment roşiatic-portocaliu.
Laguna face parte din Rezervaţia Biosferei Rio Lagartos, care include plaje, păduri şi dune protejate prin lege. Peisajul este desăvârşit de mici dealuri de sare, ţinând cont că în zona Las Coloradas a existat o carieră de sare.
Nu este singura zonă din lume în care există astfel de locuri cu apă roz, însă Laguna Roz din Mexic este considerată cea mai frumoasă dintre aceste curiozităţi ale naturii. Alte exemple ar fi Lacul Retba, din Senegal, sau Lacul Hillier, din Australia.
Nu-i asa ca arată de vis?