Joi, 12 august, Natalia Prișcepa, a treia reprezentantă a echipei de haltere în delegația olimpică a Republicii Moldova, a ocupat locul 12 în clasamentul final al categoriei de 75 de kilograme. Discipola lui Sergiu Crețu a obținut la stilul smuls 97 de kilograme, la stilul aruncat 116 kilograme, totalizând astfel la suma exercițiilor 213 kilograme. Antrenorul său a comentat pentru olympic.md rezultatele obținute.
Sportiva a fost susținută din tribune de un grup de membri ai echipei olimpice, dar și de conducerea CNOS și MTS. „Sunt mulțumit de rezultatele halterofililor moldoveni, înregistrate aici, la Rio de Janeiro. Serghei Cechir și-a îmbunătățit cu 7 kilograme propriul record național pentru seniori. Natalia Prișcepa n-a beneficiat de aceleași pregătiri, pe care le-au avut Șpac și Cechir, de aceea și rezultatele au fost mai modeste. Doar cu zece zile până la deplasare la Rio a aflat, că i-a fost acordată acreditarea pentru Jocurile Olimpice”, a spus antrenorul Nataliei, Sergiu Crețu.
Amintim că cele mai bune rezultate obținute până acuma de echipa olimpică națională au fost la Haltere. Astfel, Alexandr Șpac a reușit să înregistreze cel mai bun rezultat pe care Republica Moldova îl are în acest an la Rio, până acum. Cu o greutate totală de 347 de kg, halterofilul s-a clasat pe locul 5 la categoria sa, fiind la o distanță de 14 kg de o medalie olimpică. Serghei Cechir s-a clasat pe locul 7 și a reușit să intre în top zece cei mai buni halterofili de la olimpiadă, la categoria sa, aflându-se la o distanță de 17 kg de bronz.
La o săptămână de competiții, echipa națională a Moldovei la Jocurilor Olimpice și-a demonstrat deja abilitățile în materie de înot, haltere, judo, tir cu arcul și câteva probe din atletism. Aici puteți vedea rezultatele sportivilor noștri.