Prințul Wiliam și Kate vor deveni regele și regina Marii Britanii. Ce a influențat decizia Elisabetei a II-a

1
Foto:pinknews.co.uk

Regina Elisabeta a II-a intenționează să ofere tronul Marii Britaniei pe care îl ocupă de 63 de ani, nepotului William ci nu fiului său Charles, scrie publicația  International Business Times. Astfel, William și Kate Middleton  ar putea deveni Rege şi Regină, chiar în 2016.

Decizia reginei este influențată și de preferința britanicilor de a-i vedea pe tron pe William și pe Kate, decât pe prințul Charles și pe Camilla Parker-Bowles. Tatăl lui Wiliam nu se arată deranjat de această alegere.

El menționează că și-a dat seama cât de importantă este opinia publică după moartea tragică a prințesei Diana și a decis să respecte dorința poporului. El vrea să facă tot ce e mai bine în interesul țării lui și va abdica de la tron în momentul în care regina își va ceda coroana. Prin această decizie Charles urmează să fie al doilea membru al Familiei Regale care abdică din linia succesiuni, în ultimii 100 de ani.

Mariajul dintre Wiliam și Kate este foarte apreciat de britanici și a adus un suflu nou Casei Regale din Marea Britanie. Încoronarea celor doi se presupune că ar avea loc chiar în acest an. Ceremonia va fi una grandioasă, iar cheltuielile ar putea să ajungă până la 100 de milioane de dolari.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente