Tânăra poliţistă, Natalia Zdesenco, a fost medaliată pentru atletism la Campionatul Europei. Natalia are 24 de ani și este angajată în cadrul Direcției generale securitate publică a Inspectoratului General al Poliției. De asemenea, ea mai face parte din Lotul Național la Atletism – sărituri în lungime și triplu salt.
Pasionată de sport și ambițioasă, participantă la competiții internaționale , jocurile balcanice, primele jocuri olimpice europene, multiplă campioană națională la ambele probe de atletism, recent, la Malta, a luat locul II la ștafetă și locul IV la proba personal, unde a reprezentat Republica Moldova la Campionatul Europei printre țările mici.
Polițista a mai bifat, în palmares, locul I pe podiu, la Campionatului Naţional atât la sezonul de iarnă, cât și de vară începând din anul 2010.
Din 2014 activează la IGP și reușește să găsească un echilibru între a fi polițistă și a face sport. Mai jos găsiți o galerie foto în care puteți urmări performanțele tinerei.





