În Moldova a fost dat startul unei etape noi și practice a activităților pentru dezvoltarea ecosistemului (unității funcționale a organismelor și a mediului de activitate) pentru sfera tehnologiilor informației (IT). Adică, din punct de vedere al sectorului IT, ecosistemul IT este destinat „organismelor” din acest domeniu – companiilor și programatorilor. Pentru a crea acest ecosistem, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC), cu susținerea Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova a lansat la începutul lunii august un concept, care peste 1,5 luni trebuie să ia forma unui plan de acțiuni cu rezultate bine definite.
O analiză a fost elaborată de InfoMarket, urmare a prezentării Conceptului de politică publică privind dezvoltarea ecosistemului antreprenorial pentru industria IT – „Start-up Moldova”, elaborat de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor al Republicii Moldova în parteneriat cu Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.
Conceptul este concentrat pe proiectele Start-up. În context, ministrul Vasile Botnari a accentuat că în lume sunt multe exemple similare (în special a fost menționat Skype și WhatsApp), când în câteva luni Startup-ul s-a transformat într-o afacere de miliarde. (Apropo, multor deputați care au pledat în Parlament pentru votul de neîncredere Guvernului, Premierul Pavel Filip le-a spus că economia Moldovei trebuie să fie dezvoltată după exemplul jocului Pokemon GO. ”Moldova trebuie să-și concentreze atenția pe astfel de domenii (jocuri și tehnologii IT), care sunt solicitate pe piața actuală”, a spus Premierul).
Domeniul IT demult a atras atenția conducerii țării din punct de vedere al uneia dintre locomotivele de dezvoltare economică. A fost creat programul de stat Moldova Digitală – 2020 și Strategia de creștere a competitivității domeniului IT, realizate de MTIC. De asemenea, este promovat proiectul de lege pentru crearea parcurilor IT virtuale, care prevede pentru rezidenții înregistrați aici, care se pot afla în orice colț al Moldovei, un impozit unic de 7%, scutirea de TVA și de taxele vamale la importul utilajului. Iar dacă facem o concluzie a evenimentului petrecut în aprilie, Moldova ICT Summit 2016, atunci domeniul tehnologiei informației este cea mai importantă ramură a economiei naționale.
Vasile Botnari a făcut publice mai multe cifre. Astăzi în Moldova sunt înregistrate peste 1100 companii IT, peste zece mii de specialiști care lansează produse pe piața internă în valoare de 22 mil. USD, iar pentru export – în sumă de 70 mil. USD. Totodată, potențialul pentru dezvoltarea ulterioară în Moldova, unde tradițional există o bază educațională solidă, așa cum arată practica mondială, inclusiv exemplul țărilor mici, este enorm.
Directorul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova, Doina Nistor, spune că programatorii sunt oameni netoleranți la procedurile birocratice, inclusiv când vine vorba despre legalizarea lor într-o țară sau alta. Ei nu vor să se gândească la asta și merg acolo unde se pot înregistra „cu un singur clic”. „Start-up Visa este un program de stat, care spune: suntem deschiși și suntem dispuși să primim talente din alte țări, care pot obține foarte ușor viză și drept de muncă în țara noastră”. Aici urmează o muncă titanică cu Biroul de migrație, Agenția de Ocupare a Forței de Muncă etc. Dar pentru asta sunt atrași cu ajutorul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova experți străini și locali, care trebuie să vină cu soluții pentru această problemă, luând în considerare experiența internațională, dar și specificul local.
Ecosistemul prevede și un suport cu mai multe niveluri din partea statului (nu doar financiar) – de la simplificarea legislației fiscale, până la acordarea infrastructurii, a teritoriului pentru mediul de activitate, inclusiv, prin realizarea parteneriatelor publice – private, crearea parcurilor și a acceleratoarelor IT, etc. În Moldova au fost realizate multe inițiative pentru dezvoltarea sectorului IT (multe dintre ele cu susținerea USAID), care la fel ca și cărămizile au format fundamentul viitorului ecosistem IT: Start-up Weekend Moldova, Generator Hub, Dreamups Innovation Campus, Tekwill, iHub. Ultimul proiect va fi lansat în luna septembrie curent. Dar, pentru ca sfera IT să obțină cu adevărat „un habitat” în Moldova, mai urmează multe de făcut.