De ziua internațională a tineretului, 12 august, CNTM, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova, Fondul ONU pentru Populație, AIESEC Moldova și Rotaract Club, organizează a doua ediție a Festivalului Tineretului, dedicat în exclusivitate tinerilor. Evenimentul va avea loc la data de 12 august, pe strada pietonală Eugen Doga.
Una dintre activitățile importante ale festivalului este Târgul Organizațiilor de Tineret, ce se va desfășura cu începere de la ora 14:00 și va dura până la 19:00. Târgul organizațiilor de tineret este o activitate de bază în cadrul festivalului și va reuni cele mai reprezentative ONG-uri de tineret din țară.
În acest context, CNTM invită toate organizațiile de tineret să participe la acest târg – efort comun prin intermediul căruia veți avea posibilitatea de a prezenta tinerilor realizările, proiectele, campaniile. De asemenea, în cadrul Festivalului Tineretului vor fi organizate și alte activități, la care membrii organizațiilor dvs. se pot implica.
Fiecare organizație de tineret va avea propriul stand unde își va putea prezenta materialele promoționale, activitățile, va interacționa cu tinerii și vor fi genera idei noi și parteneriate.
Organizațiile interesate, pot trimite un mesaj la adresa de e-mail: [email protected], prin care își confirmă participarea la târg și vor indica necesitățile pe care le au. Pentru înscriere vă rugăm mult să ne contactați pînă la data de 4 august 2016.
Suntem siguri că prin eforturile comune vom putea face această zi să fie una cu impact pentru tineri și pentru organizațiile de tineret, pentru că noi tinerii CoNTăM!
Pentru mai multe detalii sau dacă aveți ceva întrebări, nu ezitați să-i contactați pe:
Valeriu Drăgălin – [email protected] / 069994602 sau
Adriana Țerna – [email protected] / 060324781.