Restaurarea „Bijuteriilor medievale” continuă. Parcul de lângă Cetatea Soroca va fi reamenajat pe bani polonezi

1
Foto:moldoveni.md

Parcul din preajma Cetăţii Soroca va fi reamenajat pe bani polonezi. Valoarea proiectului se ridică la peste 500 de mii de lei. Scopul iniţiativei este de a spori gradul de atractivitate turistică a fortăreţei, dar şi a oraşului Soroca, informează TRM.

Autorităţile spun că lucrările reprezintă o continuitate a proiectului „Bijuterii medievale”, iniţiat acum trei ani cu sprijinul Uniunii Europene, pentru care a fost alocat peste un milion şi jumătate de euro. Specialiştii spun că Cetatea Soroca va deveni şi mai atractivă pentru turişti odată cu amenajarea parcului din preajmă.

„Este vorba despre instalarea sistemului de irigare ce ar permite ca vegetaţia din parc să aibă umiditate suficientă, aşa încât să fie parcul mai atrăgător. Prin acest proiect ne dorim ca să atragem cât mai mulţi turişti şi să oferim servicii de calitate”, a declarat Tatiana Robu, managerul proiectului.

Valoarea proiectului este de peste 500 de mii de lei. 450 de mii de lei vor fi oferiţi de către Guvernul Poloniei, iar restul cheltuielilor vor fi suportate de Consiliul Raional Soroca şi sponsori locali.

„Noi am primit în acest an foarte multe cereri de finanţare, aproape 200, dar am putut să finanţăm doar 17 proiecte. Am ales Soroca, pentru că proiectul a fost foarte bine structurat şi motivat”, afirmă Tomasz Horbowski, conducător al unei fundaţii poloneze.

„Vom face tot posibilul ca să atragem toţi locuitorii raionului Soroca în acest proiect. Ar fi bine să contribuie şi locuitorii pentru acest oraş”, a menţionat Artur Cerari, sponsor.

În acest an, în Republica Moldova vor fi implementate 17 proiecte finanţate de Guvernul Poloniei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente