De patru ani investește energie și pasiune în portalul de știri care astăzi este cunoscut tuturor cahulenilor – ziuadeazi.md. A studiat economie, iar în presă spune că a ajuns întâmplător. Întâmplarea este însă una fericită, iar jurnalismul a ajuns să-i hrănească entuziasmul, ce-i servește ca motivație de a face parte din viața activă a micului oraș din sudul Moldovei.
La 175 de km de Chișinău l-am întâlnit pe Vitalie. Printre evenimente și filmări, ce sunt preocupări de bază pentru un jurnalist, Vitalie Hotnogu ne-a povestit despre cum funcționează de fapt o instituție media locală, care sunt cele mai stringente probleme ale unui jurnalist local și cât de intens se citesc știrile la Cahul, orașul cu puțin peste 40.000 de locuitori.
În patru ani a încercat să fie cât mai aproape de consumatorul media, iar pentru asta a experimentat chiar și o variantă print a publicației, până a ajuns la concluzia că va continua să investească încredere și speranță în formatul online – cel care a și consacrat ziuadeazi.md ca instituție.
***
Acest articol este finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat cele ale Departamentului de Stat al SUA.