După sesiunea de bază a examenului de bacalaureat, care a avut loc în perioada 3-21 iunie curent, au fost depuse 14.079 de contestații din numărul total de 72.112 lucrări scrise și verificate, ceea ce reprezintă 19,5%, față de 19,37% în anul 2015.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, numeric, cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română – 3.152, aceasta fiind disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși. La geografie au fost depuse 2.299 de contestații, la istorie – 2.051, la limba engleză – 2.029, iar la matematică – 1.800 de contestații. Cele mai puține contestații au fost depuse la limba maternă ucraineană, găgăuză și bulgară, însă și numărul candidaților care au fost admiși la această probă este cel mai mic.
Din punct de vedere al repartizării geografice, cele mai multe contestații – 6.339, au fost depuse de candidații din municipiul Chișinău. În centrele de bacalaureat din Bălți s-au înregistrat 622 de contestații, la Cahul – 506, la Ungheni – 448, la Orhei – 421, la Strășeni – 405, iar la Ialoveni – 305.
Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi afișate în centrele de bacalaureat la data de 6 iulie.
Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare mai informează că, tot la centrele de bacalaureat, pe data de 6 și 7 iulie pot fi depuse cererile pentru înscrierea la sesiunea suplimentară. Orarul desfășurării sesiunii suplimentare poate fi vizualizat aici.