(video) Poșta Veche: Trei tineri ar fi jefuit un taximetrist. L-au ameninţat cu un ciob de sticlă

Рисунок121-700×352

Trei tineri cu vârstele cuprinse între 17 ani şi respectiv 19 ani, domiciliaţi în capitală, au fost reţinuţi şi documentaţi de către forțele de ordine, pentru că ar fi atacat şi jefuit un taximetrist în vârstă de 36 ani. Incidentul a avut loc în cartierul Poşta Veche, în dimineaţa zilei de 13 iunie curent, când taximetristul a parcat pe strada Socoleni, aflându-se la serviciu.

Potrivit declaraţiilor victimei, indivizii s-ar fi apropiat şi l-au ameninţat cu un ciob de sticlă, deposedându-l de bani în sumă de 720 lei. Ulterior aceştia i-au spart pneurile la automobil şi l-au ameninţat cu moartea, dacă se va adresa ulterior după ajutor la poliţie. Astfel indivizii au fugit de la locul crimei într-o direcţie necunoscută, iar taximetristul imediat a solicitat ajutorul poliţiei.

La faţa locului a venit grupa operativă din cadrul inspectoratului de sector, care au iniţiat cercetări în vederea acumulării de probe şi stabilire a tuturor circumstanţelor. Totodată ofiţerii de investigaţii au demarat cercetări pentru a identifica şi reţine făptaşii pe urme fierbinţi. În cadrul audierilor indivizii şi-au recunoscut complicitatea în acest caz, fiind reţinuţi doar doi dintre ei, întrucât al treilea este de vârstă minoră.

În acest context, bănuiţii sunt cercetaţi penal pentru atac tâlhăresc şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 ani până la 10 ani.

Poliţia capitalei solicită cetăţenilor să informeze imediat serviciul 902, atunci când se comite o infracţiune sau contravenţie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente