După doi ani de pauză, azi, 22 iunie, Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României îşi reia activitatea în frunte cu noul co-preşedinte ales, deputatul George Mocanu.
„Ultima ședință a Comisiei comune a avut loc în iunie 2014. Între timp au avut loc alegeri parlamentare în Moldova, apoi alegeri locale în Moldova și, recent, în România. De asemenea, turbulențele politice din Moldova au fost un impediment în revenirea la normalitate. Până acum o lună, Comisia din partea Republicii Moldova nu avea nici președinte, nici membri votați. Acum suntem în componență deplină și reluăm pe agendă toate subiectele de actualitate dintre România și Republica Moldova. Între timp comunicarea a continuat, doar că nu într-un cadru formalizat” spune George Mocanu într-un interviu pentru Tribuna.
În cadrul ședinței se vor prezenta pașii întreprinși de Republica Moldova pentru realizarea condițiilor necesare transferului financiar oferit de România, adică prioritatea strategică de implementare a Acordului de Asociere, dar și la celelalte condiții.
De asemenea pe agenda sunt incluse subiecte care țin de securitatea energetică și informațională a Republicii Moldova, de oportunitățile de afaceri pentru business-ul de pe ambele maluri ale Prutului, de preluarea bunelor practici în domeniul reformării sistemului de justiție, dar şi subiecte legate de domeniul educației și tineret.
Pașapoarte expirate românești
Se va aborda și problema cetățenilor cu pașapoarte românești expirate care au fost recent anunțați că nu mai au cetățenie română pentru că și-au perfectat certificatul de naștere și pașaportul în baza actelor românești ale părinților, fiind minori.
Mai multe citiți în interviul de e Tribuna.