Deputatul neafiliat, Valeriu Ghilețchi, ar putea să-și lanseze propriul partid

valeriughi
Foto:UNIMEDIA

Într-un interviu pentru Tribuna, deputatul neafiliat din Parlamentul Republicii Moldova, Valeriu Ghilețchi, a fost întrebat despre viitorul său politic și acesta a spus că ar admite crearea unui partid propriu,

Valeriu Ghilețchi a mai anunțat că va participa în cursa pentru poziția de Președinte al Republicii Moldova

„Da, este adevărat că am anunțat  ideea că s-ar putea să candidez la aceste alegeri prezidențiale. La bază este dorința care a fost și atunci când am decis să merg în alegerile parlamentare – este o dorință sinceră de a fi util țării în care m-am născut. Cred că experiența politică pe care am acumulat-o în acești peste 10 ani de activitate parlamentară, bogată și în plan extern în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, m-ar ajuta  să devin un bun Președinte al RM.” spune Valeriu Ghilețchi.

Nu exclud o asemenea posibilitate, deşi nu urmăresc neapărat să ating acest scop . Dacă, cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi un rezultat foarte bun în cadrul acestor alegeri, dar nu va fi suficient de bun ca să pot ajunge în turul II, s-ar putea să  analizez oportunitatea de lansare a unui proiect politic.  O campanie electorală  oferă posibilitatea  de a vedea care este sprijinul real de care te bucuri. Dacă va exista un sprijin suficient pentru a lansa un proiect politic, atunci voi lua în calcul o asemenea opţiune”, a mai adăugat deputatul.

Interviul integral îl vedeți pe Tribuna.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente