Acest centru este construit la periferia orașului Orhei, la o rază de circa 2 km și va corespunde tuturor standardelor moderne și sanitare.
Azilul va avea capacitatea de a adăposti numărul necesar de câini vagabonzi, eliberând astfel străzile Orheiului de maidanezi. Aici, animalele vor beneficia și servicii veterinare de calitate.
Totodată, locuitorii Orheiului care vor pleca în vacanță și nu vor avea în grija cui lăsa animalul de companie, vor avea posibilitatea să îl cazeze la azil, unde acesta va dispune de toate comoditățile. Mai mult, doritorii de a adopta un câine vor avea posibilitatea să-l găsească la acest azil.
Amintim că, potrivit Primarului de Orhei, Ilan Șor acest proiect va pune capăt problemei maidanezilor din orașul Orhei, asigurînd în acest mod securitatea locuitorilor, iar în plus, câinii rămași fără adăpost vor avea parte de un adăpost cald și de hrană.
Odată cu lansarea proiectului vor fi create noi locuri de muncă și va fi instituit un Serviciu public de gestionare a animalelor din Orhei, care va activa pe lângă Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative.
Totodată, pe lângă angajații care vor activa la centrul de plasament, vor fi fi create două grupuri de persoane, care vor monitoriza orașul și vor avea grijă ca animalele rămase fără stăpân să ajungă la azil.
Pentru aceasta, Primăria orașului Orhei va procura toată tehnica specială de prindere a maidanezilor.
Pe lângă toate acestea, proiectul prevede și munca pe bază de voluntariat, urmînd a fi implicați copii, care, sub supravegherea angajaților din cadrul azilului, vor putea petrece timpul având grijă de acești câini.
Amintim că problema maidanezilor persistă în toate orașele țării și reprezintă un adevărat pericol pentru localnici.
Așa arată acum lucrările
Așa ar trebui să arate centrul potrivit planului