BAC 2016: Sancțiuni pentru responsabilii Liceului „A. Pușkin” din Ungheni care au fotografiat examenul

pregatire-pentru-bacalaureat
Foto:edu-news.ro

Comisia Naţională de Examene (CNE) s-a întrunit într-o ședință extraordinară, în cadrul căreia a examinat cazul de publicare pe internet a subiectelor de la proba la limba străină, înregistrat vineri, 10 iunie, la centrul de bacalaureat LT ”Alexandr Pușkin” din Ungheni. Președintele centrului de bacalaureat, doi secretarii și doi asistenți au fost excluși din aceste funcții, fiind înlocuiți cu alte persoane.

În decizia sa, CNE s-a expus asupra măsurilor ce urmează a fi întreprinse și a calificat acțiunile celor doi asistenți, care au admis divulgarea conținutului testului de examen în timpul probei la limba străină, ca fiind imorale și incompatibile cu funcția didactică.

Deoarece aplicarea sancțiunilor disciplinare este competența organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, conform recomandărilor Deciziei CNE, Direcţia Educație Ungheni îl va sancţiona pe directorul LT ”Alexandr Pușkin” din Ungheni cu mustrare aspră. Asistenții care au fotografiat testul vor primi sancțiunea de concediere de la serviciu, iar cei doi secretari ai centrului de bacalaureat – sancțiunea de mustrare aspră.

Persoanele sancționate nu vor mai avea dreptul de a fi implicate, pe viitor, în proceduri de evaluare de orice tip și de a participa în comisii de evaluare și/ sau de examinare.

Totodată, CNE va transmite materialele şi informaţia referitor la neasigurarea securității testului de examen în centrul de bacalaureat LT ”Alexandr Pușkin” din Ungheni către Centrul Naţional Anticorupţie, pentru a fi examinate suplimentar, conform competenței.

Concomitent va fi depusă o sesizare și către Inspectoratul General al Poliției, privind sancționarea instituțiilor media care au publicat testele la examenul la bacalaureat în timpul desfășurării probei.

Reamintim că, potrivit art.330 din Codul contravențional al Republicii Moldova, publicarea subiectelor pentru examenele de absolvire a gimnaziului şi de bacalaureat şi/sau a soluţiilor la acestea până la începerea examenului respectiv sau pe durata desfăşurării acestuia, se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 250 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice, cu amendă de la 250 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la 3 luni la un an.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente