Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD), împreună cu Ministerul Educației și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), misiunea în Moldova, va elabora un curriculum la limba română pentru copiii din diasporă, în cadrul unui nou subprogram de granturi – Centre Educaționale în Diasporă, lansat astăzi.
În cadrul subprogramului va fi oferită asistență financiară pentru zece asociații, centre sau grupuri de inițiativă din diasporă, cu minimum un an de experiență în organizarea activităților cu caracter educațional, care sunt interesate să creeze sau să dezvolte centre educaționale pentru copiii moldovenilor din țările lor de reșediță.
Crearea centrelor educaționale în diasporă presupune elaborarea unui curriculum la limba română, cu elemente de cultură și civilizație (istorie şi geografie, relații sociale, gastronomie, tradiții și obiceiuri, arte și meșteșugărit, etc.), a ghidului de implementare a curriculumului și a materialelor didactice auxiliare pentru suport în procesul de instruire a copiilor din diasporă. Curriculumul va fi aprobat de Consiliul Naţional pentru Curriculum din cadrul Ministerului Educației. Aceste documente vor fi elaborate de către experți în domeniu din Republica Moldova, în colaborare cu reprezentanți ai Ministerului Educației și beneficiarii programului.
De asemenea, în cadrul programului va fi organizat un curs de instruire de cinci zile, în vara anului 2017, pentru zece cadre didactice din diasporă care vor preda în centrele create. Costurile de participare a profesorilor la instruire vor fi acoperite de către organizatori.
Valoarea unui grant este de 3.500 de dolari SUA și va fi acordat asociațiilor, grupurilor de inițiativă și/sau centrelor educaționale existente pentru o perioadă de un an (1 septembrie 2016 – 1 septembrie 2017). Proiectele declarate câștigătoare vor beneficia suplimentar de materiale educaționale, în funcție de necesitățile lor.
Dosarele pentru obținerea granturilor vor fi depuse online, până pe 5 august 2016. Detalii, pe www.brd.gov.md.
Scopul lansării centrelor educaționale în diasporă este de a menține și dezvolta legăturile lingvistice, culturale și emoționale ale membrilor diasporei cu țara lor de origine, Republica Moldova.
Subprogramul de susținere a Centrelor Educaționale în Diasporă face parte din programul DIASPORA ENGAGEMENT HUB, implementat de BRD, în parteneriat cu OIM Moldova. Susținerea financiară este asigurată de proiectul „Consolidarea capacităților de dezvoltare a Moldovei prin crearea parteneriatelor dintre diasporă și țara de origine”, finanțat de Fondul pentru dezvoltare internațională a Organizației Internaționale pentru Migrație.