Programul „Wine Friendly” revine! Agenda evenimentelor „Wine Live” care vor avea loc în această vară

13

După cum am anunțat astăzi dimineață, programul „Wine Friendly” revine într-o nouă ediție cu genericul „Wine Live”. Campania este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu susținerea partenerului său strategic, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova și va avea loc în perioada iunie-iulie 2016.

A III-a ediție cuprinde evenimente cu degustări ghidate de sommelieri certificați, care vor prezenta vinurile albe, rosé, spumante și IceWine, multe dintre care lansate în premieră în primăvara anului 2016 și care se asociază organic cu perioada de vară. Evenimentele vor fi organizate la terasele restaurantelor acreditate „Wine Friendly” într-o atmosferă relaxantă, animată de un program de muzică live, cu meniuri asociate vinurilor și oferte de produs.

Agenda campaniei Wine Live o găsiți mai jos. De această dată campanie este activă în 12 restaurante și cuprinde vinurile cele mai calitative ale 19 vinării: „Vinăria Purcari”, „F’autor”, „Vinăria din Vale”, „Asconi”, „Cimișlia wineries”, „Et Cetera”, „Chateau Vartely”, „DAC”, „Equinox”, „Bostavan”, „Cricova”, „Castel Mimi”, „Mezalimpe”, „Minis Terrios”, „Vinuri de Comrat”, „Carpe Diem”, „Timbrus”, „Maurt” și „Gitana Winery”.

Astfel, pe 14 iunie 2016, la ora 19.00, ești invitat la un Master Class Wine Friendly, care va avea loc în incinta terasei restaurantului Pani Pit. Degustarea va fi moderată de somelierul Sergiu Stratan și bloggerul Nicolae Apostu. Detalii aici.

 

Agenda_A4_12 (1)

Prima ediție a programului „Wine Friendly ” a avut loc în decembrie 2015. Campania de iarnă a inclus 17 evenimente: degustări ghidate de somelieri, oferte speciale,  dar și master class-uri specializate. În februarie 2016, în cadrul ediției a doua, programul a revenit cu 12 evenimente dedicate și o colecție îmbogățită de vinuri din Moldova reunite sub umbrela „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Până în prezent, 22 de localuri au obținut distincția „Wine Friendly”: „Carpe Diem”, Vinoteca „Wine.md”, „Kumaniok”, „Grill do Brasil”, „Casa della Reggenza”, „Tucano Kenya Coffee and Wine”, „Mezzo. BERD’S Design”, „Beef. Meat & Wine”, „Nobil View Café”, „Nobil English Cigars Club”, „Pani Pit”, „Codru”, „Oliva” Rîșcani, „Kiku”, „Propaganda”, „Buffalo”, „Pegas”, „UpTown”, „Qbar”, „Gastrobar”, „Vatra Neamului” și „My Cafe”.

„Wine Friendly” este un program permanent, iar localurile interesate pot expedia cereri pentru a fi incluse în proiect pentru următoarea ediția de acreditare la adresa de e-mail [email protected] sau printr-un mesaj pe pagina de Facebook a Wine of Moldova. Restaurantele pretendente vor fi evaluate de o comisie de experți compusă din somelieri locali și europeni, din specialiști în domeniul HoReCa și producători de vinuri. Localurilor selectate li se va conferi acreditarea „Wine Friendly”, simbolul căreia va putea fi aplicat la intrare și în interiorul restaurantului.  Alegând un local acreditat, vizitatorii pot fi siguri că vor beneficia de deservire profesionistă a vinului, de o ofertă generoasă de vinuri autohtone, dar și de bucate asortate corect băuturilor din meniu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente