În prima zi a Velohorei organizatorii au pregătit numeroase surprize pentru întreaga familie. Printre aceste distracţii se numără şi „Călătoria la staţiile de poveste”, la care poate primi un bilet orice copil cu vârsta cuprinsă între 8 şi 14 ani.
Animatorii le vor distribui oaspeţilor o hartă-paşaport, în care ei vor marca staţiile vizitate. Copiii în mod arbitrar trec pe la toate staţiile, îndeplinesc însărcinările şi primesc note. Participantul, care a îndeplinit toate sarcinile, la sfârşit primeşte certificatul de magician al Velohorei!
Sunt prevăzute concursuri şi sarcini atât pentru copii, cât şi pentru părinţi.
Iată o parte din aventurile care vă aşteaptă la 4 iunie:
#1. Staţia teatrală, unde copiii vor trebui să aleagă şi să meşterească pentru sine costumul unui erou din poveştile moldoveneşti.
#2. Staţia sportivă, unde copiii vor avea posibilitatea să-şi etaleze talentele sportive, trecând pista cu obstacole.
#3. Staţia de basm, unde copiii vor putea să confecţioneze propria carte de poveşti.
#4. Staţia acvatică, acolo atât copiii, cât şi părinţii îşi vor putea încerca puterile la trageri la ţintă din pistoale cu apă.
#5. Meşteşuguri tradiţionale, staţie la care copiii şi părinţii lor vor avea posibilitatea să participe la un master-class de olărit şi fabricarea instrumentelor muzicale.
Toți doritorii sunt așteptați pe 4 şi 5 iunie. Mai multe detalii pe velohora.md