Articolul este despre perioadăa de studenţie a Cătălina Hasnaș la Cluj-Napoca. Materialul face parte dintr-un proiect de-al lui Dmitri Gorobîc care colectează experiențele studenților din Moldova care învață în România.
„Dmitri a comentat undeva că și-ar dori să-i povestim despre primul an de studenție. Eu sunt anul I, deci trăiesc aventura chiar în momentul de față. O să abordez și eu subiectele de maxim interes: oraș, universitate, oameni, activități, bani, transport. Totodată, o să scriu primul articol din această serie despre viața de student la chirie” scrie Cătălina pe blogul lui Dmitrii Gorobîc.
Experiența Cătălinei Hasnaș la Cluj-Napoca
Eu am stat primul semestru la cămin. Nu a fost rău deloc. Cu fetele ne înțelegeam foarte bine, chiar am avut noroc de colege. Mai ales că noi stăteam 3, 4 sau 5 (am avut colege care veneau și plecau, dar în mod normal eram 3) într-o coștireață cameră de 5. Stăteam la povești până târziu, vorbeam despre băieți, împărțeam produsele de îngrijire personală, râdeam, ne uitam împreună la filme. Sigur că nu stăteam cumințele, astfel încât nu de puține ori camera se umplea de băieți persoane de se mira și portarul cum încap atâția oameni într-o cameră – asta după ce zâmbea sub mustață de cum ascundeam noi peturile de bere sub palton și-l salutam de parcă noi întotdeauna am avut așa burtă mare. Sau când aștepți să se facă 7 dimineața ca să poți intra la băieți în cămin, după o noapte fără somn*. Când scriu toate astea și-mi amintesc de perioada frumoasă trăită la cămin, aproape că mi se face dor, dar… nu. Era scris într-un articol de pe Vice, că cea mai frumoasă parte a traiului la cămin este mutatul la chirie.
Dragii mei, e bine la cămin, doar când mergi acolo în vizită la prieteni. Apoi să te întorci acasă la tine, unde proprietatea ta privată stă la locul ei: șamponul – la baie, ceaunul – la bucătărie, nu ticsite una peste alta pe polița de de-asupra patului. Acasă la tine poți să faci ce vrei, cu cine vrei, la ce oră vrei. Poți să aduci vizitatori după ora 11*, să fumezi la balcon, să lipești lucruri pe pereți**. Și spațiu, mult spațiu de dansat pe ce muzică vrei tu, nu clubul. Doar ai grijă să nu te trezești cu poliția la ușă. Noi am pățit-o. Sau poți să stai cu colegul de cameră în liniște și să citiți o carte, dacă asta vrei. Lucrurile astea le stabilești cu un singur suflet, nu cu 4, care de multe ori au planuri diferite. Ah, și poți să împarți o cameră cu o persoană de sex opus, o experiență pe care o recomand. Și nu trebuie să traversezi tot coridorul ca să mergi la baie***!
Universitatea încurajează participarea la activitățile de voluntariat, conferințe, concursuri, proiecte, cluburile facultății. Există o organizație tare faină de moldoveni – Grupul de Inițiativă Basarabeană din Cluj-Napoca, precum și o mulțime de alte ONG-uri din mai multe domenii. Și cluburile facultății sunt susținute (chiar și financiar) de universitate. Găsești tot ce vrei: De la alpinism, ceva cu religia, la fotografie, teatru, cercetare. Timp să ai – că activități sunt pentru toate gusturile și CV-urile. Cel puțin la FSPAC unde învăț eu, nu se pune foarte mare accent pe prezență și orarul e destul de flexibil. Îmi este greu să zic ceva despre profi, pentru că n-am cu ce compara, dar după strășniciile pe care le aud despre profii din Moldova, la noi sunt buni.
Oamenii sunt foarte de treabă. Clujenii sunt cei mai mi-mi-mi români pe care i-am cunoscut. Moldovenii sunt studenți buni, nu fac probleme și sunt priviți pozitiv de către societate. Eu personal n-am întâlnit situații de discriminare. Atât doar că moldovenii au cele mai mari note, dar nu pot primi bursă, dar asta e altă poveste. Sunt foarte mulți studenți străini și mulți vorbitori de germană. Recomand orașul pentru germanofili, pentru că există multe oportunități pentru ei. Dacă vii în oraș necunoscând pe nimeni, o să-ți ia ceva timp până îți dai seama în cine poți avea încredere. Fiind moldovean, alți moldoveni o să te vorbească, bârfească ca într-un sat mic. Nu lua asta aproape de inimă. Oricum nu o fac cu răutate, ci pentru că… așa este. Îți rămâne doar să accepți asta.
Orașul e frumos. Reprezintă armonia perfectă dintre tradiție și inovație. E aglomerat, gălăgios și plin de mașini – perfect pentru cine iubește un oraș plin de viață. Are destul de multe dealuri fără acces la transport public pe care ești nevoit să le urci pe jos. Pe lângă clădirile vechi, cu o arhitectură ce-ți încântă privirea, găsești clădiri moderne și blocuri ceaușiste în zone rezidențiale – semne ale unui oraș cu activitate economică. Unde este economie, acolo sunt job-uri și unde sunt job-uri suntbani. Găsești de lucru part-time în timpul facultății (ca să-ți plătești chiria, de exemplu), dar ai posibități de angajare și după absolvire, dacă dai din coate și te afirmi.
Prețurile la Cluj sunt mari, cam ca la București. Chiria mi se pare că e chiar mai scumpă decât în capitală. Partea bună este că poți să te distrezi și fără bani, mai mult contează oamenii cu care ești. E mai greu prima – a doua lună, apoi înveți să te descurci și cu 350 lei pe lună. Mai ales de când a obținut titlul de Capitala Europeană a Tineretului 2015, Cluj-ul abundă de evenimente bine realizate la care poți să participi gratis sau la care se oferă facilități pentru studenți. Există o întreagă rețea de magazine second-hand de haine. Concurența sănătoasă rezultă în prețuri mai mici și calitate mai bună.
Drumul spre casă e lung și obositor. De obicei, faci 12-14 ore. Există 2 firme ce se pornesc la ore diferite, în fiecare zi. E o înteagă dramă cu cele 2 firme de transport, dar nu mai intru în detalii. Mă contactați voi și vă zic mai multe, dacă vreți.
Pentru cei care se gândesc să aleagă Cluj-ul, eu sunt deschisă la orice întrebare prostească. Mă găsiți pe facebook.
*În căminele din complexul Hașdeu, unde îi cazează de obicei pe moldoveni studenți la Babeș-Bolyai, există cămine de fete și cămine de băieți. Vizitatorii (adică persoanele de sex opus) pot intra doar la 7 dimineața și trebuie să părăsească căminul la 11 seara.
**Nu poți să lipești nimic pe pereți în camerele din cămin.
***Wc-ul, baia și bucătăria sunt comune pe coridor.
Text de Cătălina Hasnaș
