(foto) Două stele ale turismului european, oferite Moldovei la Festivalul European „Turism şi Strategie”

14

În perioada 27-30 aprilie, Republica Moldova, reprezentată de Asociația Națională pentru Turismul Receptor din Moldova (ANTRIM) și de partenerul său strategic, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, au participat la cea de-a doua ediție a Festivalului European „Turism și Strategie”, desfășurat în orașul Dubrovnik, Croaţia. În cadrul evenimentului, țara noastră a fost apreciată cu două premii – „stele ale turismului european” pentru acțiunile desfășurate în ce privește promovarea industriei turismului.

În cadrul evenimentului au fost prezentate strategiile adoptate de orașele europene pentru promovarea turismului, cu scopul de a intensifica comunicarea și schimbul de experiență dintre acestea, dar și de a descoperi noi orașe turistice. Ediția din acest an a reunit aproape 20 de orașe europene, printre care s-au numărat Chișinău și Orhei.

Fiecare oraș intrat în competiție și-a prezentat strategia de promovare a turismului, în funcție de cele cinci categorii pentru care a optat. Asociația Națională pentru Turismul Receptor din Moldova (ANTRIM) a prezentat orașul Chișinău şi strategia de promovare a Republicii Moldova ca destinaţie turistică, punând în valoare identitatea vizuală a industriei turismului – „Pomul Vieţii”. Datorită acesteia, ANTRIM a obținut premiul „Print Media Award”, în timp ce Svetlana Matvievici, cunoscut blogger de călătorii din Moldova (orheaianca.eu), a reprezentat oraşul Orhei şi a primit premiul special al juriului.

 

3

13

 

 

Svetlana Matvievici, blogger de călătorii (orheainca.eu): „A fost o surpriză pentru mine să primesc acest premiu, care nu figura în lista celor șase categorii. Faptul că juriul concursului a rămas impresionat de pasiunea cu care promovez turismul și a hotărât să-mi ofere premiul special reprezintă o onoare și o motivație în plus pentru a continua activitățile de promovare online a Moldovei, ca destinație turistică”.

 

9

Pe parcursul celor trei zile, pe lângă Competiţia propriu-zisă, ANTRIM a participat şi la Forumul European cu tematica „Creating Future Heritage”, unde experţi din Olanda, Italia şi Spania au prezentat experienţele lor de valorificare a patrimoniului cultural şi implicarea activă a comunităţii în această direcţie. În ultima zi a fost organizată o expoziţie, unde fiecare ţară şi-a prezentat oferta turistică. La standul Republicii Moldova a fost organizată o degustare a Vinului Moldovei şi a fost promovată zona Orheiul Vechi ca principală atracţie turistică a țării noastre.

În cadrul unei întrevederi oficiale, la care au participat Directorul executiv al ANTRIM cu primarii din orașele Rueil-Malmaison şi Dubrovnik, Patrick Ollier şi, respectiv, Andro Vlahušić, a fost menţionat faptul că oraşul Chişinău ar putea fi selectat să găzduiască acest Festival în anul 2017. Decizia finală însă va fi anunţată în luna iunie a anului curent.

7

Natalia Țurcanu, director executiv ANTRIM:Acest festival ne-a oferit șansa de a face Republica Moldova mai vizibilă în Europa. Premiul pentru cea mai bună gamă de produse derivate (suvenire), obținut la ediția precedentă, dar și prezența Republicii Moldova și participarea activă din acest an au fost înalt apreciate de primarii oraşelor Rueil-Malmaison şi Dubrovnik. Acest fapt este un argument în plus pentru a ne mândri cu țara noastră și acele trăiri inedite pe care le poate oferi vizitatorilor străini. Faptul că am putea fi gazda acestui eveniment în 2017 ne oferă o doză de optimism şi încredere că Moldova poate deveni o destinație turistică cunoscută nu doar în Europa, dar și în toată lumea”.

Participarea Moldovei la Festivalul European „Turism și Strategie” a fost posibilă datorită suportului oferit de partenerul strategic al ANTRIM, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, Consiliului Raional Orhei, pensiunea Eco Resort Butuceni și vinăria „Chateau Vartelly”.

 

12

Despre Brandul Turistc al RM

Brandul Național Turistic simbolul „Pomul Vieţii”, apreciat în întreaga lume pentru îmbinarea perfectă a tradiționalismului și modernismului, a fost elaborat și lansat în anul 2014 de  Agenția Turismului a Republicii Moldova, cu suportul Proiectului USAID Creșterea Competitivității și Dezvoltarea Întreprinderilor II ( CEED II). Imaginea întruchipează valorile culturale tradiționale și prezintă oferta turistică a Republici Moldova, care constă în turismul cultural, rural, vinicol și gastronomic.

Despre industria turismului

Începând cu anul 2013, cu sprijinul proiectului USAID CEED II și în prezent – prin Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, au fost realizați pași importanți pentru brandingul, poziționarea și promovarea Republicii Moldova drept o nouă destinație turistică, fiind definită și oferta turistică a țării. Pentru a spori atractivitatea Moldovei din punct de vedere istoric, cultural și gastronomic, precum și pentru a valorifica tradițiile milenare în vinificație, turismul vinicol a fost identificat ca fiind produsul turistic cu cel mai mare potențial de creștere.

Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova a adoptat o abordare complexă a domeniului, care se concentrează asupra următoarelor aspecte: promovarea Moldovei ca destinație turistică pe piețele-cheie (campanii, expoziții, branding de țară cu Pomul Vieții și Vinul Moldovei, promovare în presa internațională etc.); modernizarea serviciilor turistice (vinării, pensiuni rurale, artizani etc.); dezvoltarea de noi produse turistice (tururi vinicole și gastronomice, drumeții, ciclism, MICE); îmbunătățirea forței de muncă a sectorului (cunoștințe despre produse, serviciul clienți etc.); creșterea calității furnizorilor de servicii turistice; asigurarea unui cadru legal favorabil pentru turismul intern; elaborarea unei politici de turism și a unei strategii în comun cu Organizația Mondială a Turismului.

 

21

19

18

10

11

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente