Cei mai buni elevi în arta frumosului au fost premiați

dsc_7786
Foto:Ministerul Educației

În perioada 20-22 aprilie 2016 la Chișinău s-a desfășurat cea de-a doua ediție a concursului internațional de estetică cu genericul “Frumusețea va salva omenirea”. Concursul este organizat de Colegiul “Mondostud-Art” din Chișinău pentru elevii care studiază specialitățile din domeniul esteticii corporale și al tehnicii de confecționare a bijuteriilor.

La concurs au participat elevi de la șase instituții de profil din Republica Moldova, Ucraina, România și Rusia. Timp de două zile participanții și-au demonstrat cunoștințele practice la mai multe categorii, inclusiv Make-up, Tunsori și Coloristică, Frizerie, Coafuri de seară, Manichiură, Masaj, Confecționarea bijuteriilor.

Concursul a fost organizat cu scopul de a promova învățământul vocațional în domeniu și a dezvolta competențele și abilităților elevilor, prin schimb de idei și bune practici, precum și inițierea parteneriatelor cu instituțiile și companiile de profil.

La deschiderea ceremoniei de premiere a învingătorilor, Cristina Boaghi, viceministrul educației, a transmis un mesaj de felicitare organizatorilor și participanților și a menționat că Ministerul Educației salută asemenenea inițiative deoarece ele stimulează spiritul de competiție al elevilor și contribuie la formarea specialiștilor calificați pentru piața muncii.

„Ultimele date ale Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă arată că piața muncii pe segmentul industriei de frumusețe este în mare căutare de specialiști calificați. Motiv pentru care, consider că ați făcut alegerea corectă atunci când ați ales să studiați arta frumosului”, a spus viceministrul.

Victor Sîlii, directorul Colegiului „Mondostud-Art”, a felicitat participanții și echipa managerială pentru buna organizare a evenimentului și a mulțumit partenerilor naționali și internaționali pentru susținere. “Relațiile de colaborare cu partenerii din țară și de peste hotare ne ajută să ne dezvoltăm și să oferim elevilor posibilitatea de a fi în pas cu ultimele inovații și tendințe din domeniu”, a precizat acesta.

Toți elevii care au participat la concurs au primit diplome, iar premianții s-au bucurat de cadouri din partea uzinei de giuvaergie „Auratus”. Diplome de apreciere au primit și membrii juriului implicați în concurs, specialiști cu renume în domeniul frumuseții din Republica Moldova și alte țări.

În cadrul evenimentului, elevii de la Colegiul din Vijnița, Ucraina, au avut și o prezentare de modă a colecțiilor de haine realizate de ei.

Colegiul „Mondostud-Art” a fost inaugurat în 2001, fiind o instituție privată, care pregătește specialiști în cosmetologie, frizerie, masaj, confecționarea bijuteriilor și alte domenii din industria frumuseții.

De menționat că anual în Republica Moldova în instituțiile profesional tehnice sunt pregătiți în jur de 300 de specialiști în servicii de frumusețe. Majoritatea elevilor studiază în bază de contract, iar din bugetul de stat sunt asigurate 70 de locuri (20 cosmeticieni și 50 frizeri/coafori) la școlile profesionale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente