(foto) Moldova a fost prezentată drept o nouă destinație de turism la o expoziției la Frankfurt

8

Între 19-21 aprilie Republica Moldova a participat pentru a doua oară cu brandul turistic de țară „Moldova – discover the routes of life” la expoziția „IMEX Frankfurt”, specializată în turismul de tip MICE (Meetings, Incentives, Conferences and Exhibitions). Cu susținerea Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova, în parteneriat cu Agenția Turismului RM și Asociația Națională pentru Turismul Receptor din Moldova (ANTRIM), țara noastră a fost prezentată participanților la expoziție în calitate de destinație nouă pentru piața MICE, cu accent pe Wine Incentives (în turismul vitivinicol).

MICE, numit și „turismul evenimentelor” sau „turismul întrunirilor”, reprezintă o direcție a turismului, în care grupuri mari de persoane călătoresc împreună pentru anumite scopuri comune sau evenimente tematice: reuniuni, conferințe, expoziții sau călătorii de motivare, oferite de către companii angajaților performanți.

Natalia Țurcanu, Director executiv, Asociația Națională pentru Turismul Receptor din Moldova: „Moldova are o oportunitate unică neexplorată în acest domeniu. Anual în Moldova au loc sute de evenimente, reuniuni și conferințe internaționale cu participanți din întreaga lume. La moment acestea nu depășesc 1000 de oameni, însă cu investiții semnificative în infrastructură hotelieră, săli de conferință cu capacități extinse, setarea de noi rute aeriene, vom deveni un jucător competitiv regional în organizarea de evenimente. Mai mult de cât atât, în vederea consolidării viziunii și eforturilor, cu suportul expertizei internaționale, va fi  elaborată prima Strategie de dezvoltare a turismului MICE pentru 2016-2018 ce va trasa poziționarea, produsul, piețele-țintă și planul de promovare.”

4

„IMEX Frankfurt” este o expoziție dedicată planificatorilor care organizează evenimente la nivel mondial, oferind oportunități deosebite pentru expozanți și cumpărători deopotrivă. În fiecare an IMEX găzduiește 3.500 de expozanți: asociații în domeniul turismului, birouri de organizare a conferințelor, lanțuri hoteliere internaționale, companii aeriene și companii de administrare a destinațiilor (DMC). Pe parcursul celor 3 zile ale evenimentului, participanții și-au prezentat ofertele de servicii celor peste 9.000 de vizitatori.

La eveniment au fost prezente, sub brandul turistic de țară „Moldova – discover the routes of life”, 4 companii din Republica Moldova: „TatraBis” (DMC), „LCM Agency” (organizator de conferințe profesionale), „AQA Logistics” și „Berlizzo Events” (companii de organizare a evenimentelor).

Emilian Dzugas, directorul companiei TatraBis: „Este pentru a doua oară cînd participăm la acest eveniment, dar deja se vede un interes sporit față de Moldova în comparație cu anul precedent. Partenerii percep Republica Moldova ca o nouă destinație, ca un produs nou pentru clienții lor. Avem solicitări de la companii din Franța, Elveția, Germania, Polonia, Rusia, China și alte țări, iar pentru fiecare dintre aceste țări vom pregăti pachete în dependență de specificul lor.”

3

Potrivit Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova, MICE turismul reprezintă o nouă nișă pentru Moldova ca destinație turistică pe piața internațională, aceasta fiind direct legată de dezvoltarea economică a țării. Din experiența altor țări în vederea managementului acestei direcții de turism, este evidenta necesitatea creării unui Birou de Convenții care ar accentua și ar sprijini această industrie la un alt nivel. Direcția MICE trebuie să devină un produs prioritar în dezvoltarea turismului național.

Având în vedere amplasarea sa convenabilă în Europa, Moldova are un potențial ridicat de a deveni o destinație pentru turismul MICE. Experții apreciază că Moldova prezintă numeroase avantaje, care ar putea fi valorificate prin dezvoltarea turismului de tip MICE: este o destinație nouă, relativ necunoscută; prețurile atractive; zboruri directe dintr-un număr surprinzător de mare de destinații; este un adevărat paradis pentru amatorii de vin; are capacitatea de a oferi experiențe agrare și culturale care au fost pierdute în majoritatea țărilor din Europa;  este destinația nr. 1 de „cărări nebătătorite”, conform „Lonely Planet”.

Despre sectorul turismului

Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova a adoptat o abordare complexă a domeniului, care se concentrează asupra următoarelor aspecte: promovarea Moldovei ca destinație turistică pe piețele-cheie (campanii, expoziții, branding de țară cu Pomul Vieții și Vinul Moldovei, promovare în presa internațională etc.); modernizarea serviciilor turistice (vinării, pensiuni rurale, artizani etc.); dezvoltarea de noi produse turistice (tururi vinicole și gastronomice, drumeții, ciclism, MICE); îmbunătățirea forței de muncă a sectorului (instruiri, certificare internațională, etc.); creșterea calității furnizorilor de servicii turistice; asigurarea unui cadru legal favorabil pentru prestatorii de servicii din domeniul turismului ; elaborarea unei politici de turism și a unei strategii în comun cu Organizația Mondială a Turismului.

1

2

6

5

7

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente