Peste 150 de elevi participă în acest weekend la Olimpiada Republicană de Informatică

wp_001273_3
Foto:Ministerul Educației

Astăzi, 15 aprilie, în sala de festivităţi a Academiei de Studii Economice a Moldovei, a avut loc deschiderea oficială a Olimpiadei Republicane de Informatică, ediția a 29-a, organizată de Ministerul Educației. La competiție participă peste 150 de elevi ai claselor VIII-XII de la instituţii de învățământ preuniversitar şi colegii din 33 de raioane şi 2 municipii.

În cadrul ceremoniei festive, reprezentantul Ministerului Educaţiei Angela Prisăcaru a spus că domeniul informaticii a devenit o parte indispensabilă a vieţii cotidiene. ”Nu ne putem imagina viaţa modernă fără utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale. Suntem siguri că formarea profesională a viitorilor specialişti în acest domeniu începe în școală, odată cu studierea disciplinei Informatica și rolul olimpiadei este crucial în procesul de descoperire a tinerelor talente. Le urez succese tuturor participanţilor la concurs, iar experienţa acumulată să le fie utilă pentru atingerea noilor performanţe”.

Mesaje de susţinere au avut și rectorul Academiei de Studii Economice a Moldovei Grigore Belostecinic, preşedintele Consiliului Olimpic la disciplina Informatică Victor Beşliu, profesor universitar, doctor, şef al Catedrei automatică şi tehnologii informaţionale a Universității Tehnice a Moldovei, parteneri, cadre didactice și elevi.

Ulterior, cei prezenți la festivitatea de deschidere a Olimpiadei Republicane de Informatică au urmărit câteva numere artistice prezentate de către elevii de la Liceul Teoretic ”Principesa Natalia Dadiani” din mun. Chişinău.

Menționăm că probele de concurs vor avea loc sâmbătă şi duminică, 16-17 aprilie, începând cu ora 9.00, la Academia de Studii Economice a Moldovei.

Pentru cadrele didactice, ai căror elevi participă la competiție, va fi organizat un seminar privind formarea şi dezvoltarea competenţelor specifice la elevii capabili de performanţe înalte la disciplina Informatică şi privind pregătirea acestora către diverse concursuri de programare.

Olimpiada Republicană de Informatică își va încheia lucrările luni, 18 aprilie. La orele 9.00, în sala de festivități a Academiei de Studii Economice a Moldovei va avea loc festivitatea de premiere a învingătorilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente