Arta și medicina au o șansă de a exista cot la cot, iar Radu Uncu ne demonstrează, prin lansarea celui de-al treilea volum de poezii. Student în anul II la facultatea de Farmacie a USMF „Nicolae Testemițanu”, și-a lansat în incinta bibliotecii universitare cel de-al treilea volum de poezii, entitulat „Cântecul lupului”
Invitați au fost colegii tânărului poet, profesori de la facultate și din liceu. Radu ne spune că acest volum este o continuare a volumului precedent „Ce este dragostea”, lansat în 2014, iar tematica acestuia sunt sentimentele și emoțiile trăite de orice îndrăgostit.
Radu este student la USMF „Nicolae Testemițanu”, facultatea Farmacie, profesie care îl caracterizează în totalitate: calculat și concret.
Dorința de a scrie, cât și primele încercări au fost încă în liceu, unde își discuta la pauze poeziile cu profesorul său de limba română. Fiind o personalitate directă și sinceră, prima sa culegere de poezii și-a numit-o „Adevăr”, care începe cu o poezie cu același nume.
Apoi, au urmat poezii despre și din dragoste, care au fost adunate într-un volum intitulat „Ce este dragostea?”, o întrebare retorică la care încearcă să găsească răspuns în versurile sale.
Îi place să scrie, pentru că îl inspiră tot ce i se întâmplă împrejur și speră să se regăsească alături de alți tineri autori contemporani din Moldova.
Volumele de versuri ale lui Radu Uncu pot fi găsite la Biblioteca Hasdeu și Transilvania.
Câteva poezii din carte
Te temi
Mă trag cu deznădejde spre cupa de iubire,
Vrând să-mi otrăvevesc sufletul muribund,
În bezna fericirii cu gândul să pătrund
Și tainelor uitate să le întorc sclipire.
Un corb prea singuratic, o pasăre ciudată,
O iarnă înghețată pe ramuri de stejar…
Stau țeapăn ca străjerul cu dorul meu amar.
Întreaga mea ființă pe tine te așteaptă.
Ești primăvara vieții, a sufletului trist,
Pe care nopți în șir o văd aievea-n vis,
O șoapta ce mă cheamă-n tărâmul interzis
Și care mă trezește din somnul pesimist.
De-ai vrea să-mi ieși în cale, la tine să mă chemi,
Atunci mi-aș lua zborul și rătăcind prin mare,
Aș luneca pe valuri fiind orbit de soare…
Dar stau îmfipt în creangă. Mă-ntreb: de ce te temi?!
Cântecul lupului
Știu că este o legendă
Despre spirite și zâne,
Despre lună, despre stele
Și despre trădări meschine.
E-o poveste amoroasă
De care n-ai auzit,
În trecut, în altă lume,
Luna-n ceruri s-a trezit.
Se privea noaptea întreagă
În oglinda mării line
Și toți închinau poeme
Frumuseții ei divine.
În regatul înstelat
Vorbele zburau întruna
Și-n palatu-nvecinat
Au aflat cine e Luna.
Doi frați, prinți strălucitori,
S-au pornit la drum s-o vadă
Și frumoșii călători
S-au luat deja la sfadă.
Pe cine îl va alege?
Amândoi sunt curajoși.
Ei cu ură se privesc,
Cu ochi răi și veninoși.
Ajunși ambii-n fața Lunei,
Ei pe loc se-ndrăgostiră
Și cu inima-nfocată
Îi spun scurt de ce veniră.
– Peste tot s-a auzit
Despre tânăra crăiasă
Și noi, ca și toți din lume,
Vrem s-o cerem de mireasă.
Cel mai mare începu
Viața să și-o povestească
Și deloc nu ezita
Cu minciuni s-o înflorească.
Luna nici că-l asculta,
Își privea prințul iubit,
Care de-o parte stătea
Cam timid și amuțit.
După un ospăț regesc
Luna-l cheamă pe mezin,
Să se plimbe prin grădină,
Admirând chipu-i blajin.
Doi îndrăgostiți ca unul
Merg ținându-se de mână,
Fratele îi urmărește
Dușmănos după cortină.
De fierbinte gelozie
Fratele înnebunește,
Cum să scape de mezinul
Multă vreme se gândește.
În curând el îl găsește
Pe mezinu-ndrăgostit
Și în taină îi șoptește
Un secret descoperit.
– Lunei plac flori pământești
Care-n ceruri nu găsești
Și de vrei să-i fii tu mire
Du-te-n codrii omenești.
Cel mezin, fără să știe
Că nu are cale-ntoarsă,
S-a lăsat de nemurire
Pentru Luna lui frumoasă.
Ajuns jos a rupt o floare
Și dorind să se întoarcă,
A-nțeles că bunul frate,
Farsă rea a vrut să-i facă.
Iar la răsărit de soare
Tinerețea lui apune,
Se preschimbă într-un lup,
Rămănând în astă lume.
Și în fiecare noapte
Lupul urlă trist la lună,
Cântându-și durerea amară,
Căci nu pot fi împreună.
