(foto) „Din Inimă. Branduri de Moldova”, prezentat la Geneva ca platformă cu impact social

pliant-WIPO-3

Proiectul „Din Inimă. Branduri de Moldova” a fost prezentat la Conferința Internațională privind Proprietatea Intelectuală și Dezvoltarea, desfășurată la Geneva, Elveția, pe 7 și 8 aprilie, ca fiind un instrument de promovare cu impact social major. Brandul „Din Inimă” – un exemplu de succes, a fost astfel unul din cele șase studii de caz selectate de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI), care are 188 de state membre.

Scopul conferinței a fost de a realiza între țările membre ale OMPI un schimb de experiență și bune practici privind rolul proprietății intelectuale pentru dezvoltarea economică, socială și culturală a societății. În cadrul evenimentului, directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Octavian Apostol, a explicat că brandul „Din Inimă” contribuie la dezvoltarea industriei ușoare, care oferă locuri de muncă pentru 23.000 de femei în Republica Moldova.

Valoarea brandului „Din Inimă. Branduri de Moldova” a crescut pe parcursul ultimilor patru ani prin majorarea prezenței mărcilor autohtone pe piața Moldovei. Brandul „Din Inimă”, apărut în anul 2012, a fost conceput de către Asociația Patronală a Industriei Ușoare (APIUS), cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Moldova, pentru promovarea mărcilor autohtone de modă.

2

 

Eliza Fratea, Director Executiv al Asociaţiei Patronale din Industria Uşoară (APIUS):  „Asociația Patronală a Industriei Ușoare susține dezvoltarea acestui sector în Republica Moldova. Cu suportul financiar al partenerului nostru strategic, Proiectul de Competitivitate al USAID, am contribuit la crearea și dezvoltarea brandului de țară „Din Inimă. Branduri de Moldova”, devenit un concept extrem de cunoscut și apreciat în RM. „Din Inimă. Branduri de Moldova” înseamnă calitate înaltă a produselor fabricate, un preț accesibil, susținerea producătorului local, dar și mândria de a purta haine produse în țară. Pentru designeri și pentru reprezentanții industriei ușoare, brandul național oferă avantaje semnificative, de aceea îi îndemnăm pe toți actorii din sector să vină sub această umbrelă.”

„Din Inimă. Branduri de Moldova” a devenit un brand național, care a revigorat încrederea în moda autohtonă și a îmbunătățit percepția populației despre produsele locale. Cu ajutorul financiar al USAID, în ultimii ani în Republica Moldova a apărut un număr tot mai mare de companii care pun accent pe creativitate, produc deja sub marcă proprie și care au început să-și extindă rețelele de magazine. Acesta este fundamentul competitivității de lungă durată a industriei ușoare din Moldova și modelul de business care reprezintă baza pentru viitorul sectorului. Ideea este susținută de către companiile autohtone, fiind totodată sprijinită și de experții care au vizitat companiile din industria ușoară din RM în ultimii ani.

În cadrul evenimentului a fost organizată și o expoziție a celor mai interesante studii de caz prezentate de statele membre OMPI. Republica Moldova a participat cu un stand, unde au fost prezentate cele mai emblematice produse ale industriei ușoare din Republica Moldova, adunate sub umbrela „Din Inimă”, care au fost apreciate înalt de participanți. Standul expozițional a fost organizat cu asistența Proiectului de Competitivitate al USAID și a Asociației Patronale a Industriei Ușoare.

4

 

Despre proiectul „Din Inimă. Branduri de Moldova”

Proiectul  „Din Inimă. Branduri de Moldova” a fost lansat în 2012 de către Asociația Patronală a Industriei Ușoare (APIUS), cu susținerea financiară a proiectului USAID CEED II și 12 companii autohtone din industria ușoară. O mare parte dintre acești producători au fost asistaţi de proiectul USAID CEED II şi în consolidarea mărcilor proprii, dezvoltarea abilităților de design a colecțiilor și a capacităților de marketing. În prezent, proiectul „Din Inimă. Branduri de Moldova” este o platformă pentru promovarea a peste 70 de mărci autohtone, care cooperează între ele pentru extinderea rețelei de magazine și pentru deschiderea de magazine multi-brand. Proiectul „Din Inimă. Branduri de Moldova” oferă viziunea că o creștere durabilă a industriei ușoare poate fi atinsă doar prin stimularea producătorilor de a trece de la schemele de producție cu valoare adăugată joasă la modele cu valoare adăugată înaltă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente