Comitetul organizatoric al Maratonului Internațional Chișinău a avut o întâlnire cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, în cadrul unui antrenament comun, desfășurat în această dimineaţă, în preajma Lacului Valea Morilor.
Pe parcursul antrenamentului, președintele Comitetului Dmitrii Voloșin și Andrian Candu au făcut un schimb de opinii privind dezvoltarea şi promovarea sportului de amatori în Republica Moldova.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a salutat organizarea Maratonului Internațional Chișinău și a anunțat că va participa la ediția din acest an. „Voi încuraja colegii mei, familia şi prietenii să încercăm fiindcă, în primul rând, este un eveniment important şi în al-doilea rând, activitatea sporivă trebuie promovată cât mai mult”, a spus Andrian Candu. Speakerul aleargă în fiecare dimineaţă şi este cunoscut pentru interesul său în promovarea sportului şi a unui mod de viaţă sănătos.
Dmitrii Voloșin a anunțat că Maratonul Internațional Chișinău devine şi o atracție turistică, pentru sute de sportivi de peste hotare. La ediția din acest an, din 17 aprilie, vor participa aproximativ 15 mii de oameni, dintre care aproape 500 sunt străini din 50 de ţări.
Cu ocazia antrenamentului din această dimineaţă, Andrian Candu şi Dmitrii Voloşin au mai discutat şi despre posibilitatea desfăşurării unei curse sportive naţionale de amploare cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la independenţa Republicii Moldova. Proiectul prevede o ștafetă a sportivilor, care va porni din nordul țării și va ajunge la sud, cuprinzând 25 de localități cheie unde se află monumente istorice simbolice pentru Republica Moldova.
„Să fugim de la nord şi până la sud, ajungând la cele mai interesante locuri. Este vorba despre o distanţă de 600-700 de kilometri. Steagul va fi purtat de diferiţi sportivi din mai multe raioane”, a precizat Dimitrii Voloşin.
Printre alte proiecte ale sportivilor amatori, susținute de către Președintele Parlamentului, se numără: crearea unei baze de date a tuturor sportivilor, cuprinzând biografiile și recordurile atinse de către aceștia, implicarea activă a organizațiilor sportivilor amatori în elaborarea politicilor ce ţin de promovarea unui mod sănătos de viață.