Klaus Iohannis a propus un nou ambasador al României la Chișinău. Cine îi va lua locul lui Marius Lazurca

DSC_1698marius-lazurca_f.nadea-roscovanu
Foto:jc.md

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, miercuri seară, numele viitorului ambasador la Chișinău – Daniel Ionita, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Daniel Ionita este diplomat de carieră. Și-a început activitatea în MAE în iunie 1996, parcurgând succesiv toate treptele diplomatice, de la atașat la ministru plenipotențiar.

Din 6 octombrie 2011 și până la data preluării funcției de secretar de stat a fost Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Norvegiei. A contribuit astfel la extinderea și aprofundarea relațiilor de ansamblu dintre cele două țări, precum și la afirmarea comunităților de români din țara de reședință, prin programe eficiente de cooperare și acțiuni de diplomație publică, potrivit site-ul MAE.

În intervalul 2010-2011 a ocupat funcția de Director general pentru afaceri strategice în cadrul MAE. În această calitate, a coordonat activitatea a trei directorate, fiind responsabil de ansamblul activităților politico-diplomatice desfășurate de România în cadrul NATO, UE – dimensiunea de securitate (Politica de Securitate și Apărare Comună), OSCE, Consiliul Europei, precum și de relațiile bilaterale ale României cu SUA și Canada. Portofoliul său a cuprins o arie vastă, de la politici de securitate, la neproliferare, dezarmare și problematica drepturilor omului.

Are o bogată experiență de negocieri internaționale, fiind parte a delegației oficiale care a negociat Acordul bilateral cu SUA referitor la participarea României la sistemul de apărare antirachetă. De asemenea, în perioada octombrie 2010 – august 2011 a fost negociatorul șef al României pentru un nou acord cadru al CFE (Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa), precum și pentru negocierea Acordului de constituire a BLACKSEAFOR (1999-2001).

Din decembrie 2006 până în septembrie 2010 a asigurat conducerea Direcției NATO, transformată ulterior în Direcția Politici de Securitate. A răspuns de agenda politică a Summit-ului NATO de la București și a fost membru al delegațiilor oficiale ale României la ultimele trei evenimente la vârf ale Alianței (București 2008, Strasbourg-Kehl 2009 și Lisabona 2010), precum și la Summit-ul OSCE de la Astana (decembrie 2010). A efectuat misiuni diplomatice la Bruxelles și Stockholm, în această ultimă locație în funcția de adjunct al Ambasadorului.

În perioada 2000-2002 a fost director adjunct la Direcția NATO din MAE, fiind responsabil, în principal, de coordonarea aspectelor legate de pregătirea aderării României la NATO (MAP).

Are o diplomă universitară de inginer electro-energetician, însă s-a specializat în problematica de integrare euro-atlantică și securitate națională. Este absolvent al mai multor cursuri de specialitate organizate în țară și în străinătate (Colegiul Național de Apărare din România, Colegiul NATO de la Roma, Colegiul European de Securitate și Apărare, Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, Colegiul Național de Apărare al Suediei).

A fost decorat de doi Președinți ai României cu: Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer în martie 2013; cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în decembrie 2008; cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în decembrie 2002. În luna mai 2014, Episcopia Europei de Nord a Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit Crucea Nordului”, care reprezintă cea mai înaltă distincție pentru mireni.

Klaus Iohannis a mai declarat miercuri că a aprobat desemnarea lui Marius Gabriel Lazurca, fost ambasador în Republica Moldova, pentru șefia ambasadei Române din Budapesta.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente