În primele trei luni ale anului 2016, numărul de cereri de înregistrare a mărcilor depuse la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), a crescut cu 22 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.
Astfel, în primul trimestru al anului 2016, la AGEPI, au fost depuse 582 de cereri, cu 106 cereri mai multe decât în aceeași perioadă din 2015. Ponderea solicitanților naționali în totalul cererilor depuse pe cale națională este de 70 la sută, înregistrând o creștere de 14 la sută față de primul trimestru al anului trecut. Aproape jumătate din numărul total de cereri de înregistrare a mărcilor recepționate de AGEPI în perioada de referință, au fost depuse în luna martie – 257 de cereri.
Totodată, în primul trimestru al anului 2016, ponderea cererilor depuse în format online este mai mare decât cele depuse în format hârtie. Astfel, online au fost depuse 307 cereri iar în format hârtie – 275.
Potrivit Directorului general AGEPI, Octavian Apostol, creșterea din ultimele trei luni a numărului de cereri de înregistrare a mărcilor se datorează eforturilor AGEPI de promovare a sistemului de protecție a proprietății intelectuale și reflectă conștientizarea și recunoașterea tot mai largă a importanței mărcilor la dezvoltarea afacerilor. Îmbucurător este faptul că tot mai mai mulți solicitanți apelează la serviciul de depunere online a cererilor de înregistrare a obiectelor de proprietate intelectuală https://e-servicii.agepi.gov.md/, fapt ce permite administrarea eficientă a timpului şi reducerea cheltuielilor personale, precizează Octavian Apostol.
Asigurarea protecției mărcilor reprezintă un pas important în activitatea oricărei companii care dorește să promoveze un produs sau seviciu, diferențiindu-l de cele ale concurenților prin intermediul elementelor distinctive.
Pot fi înregistrate ca mărci cuvinte (inclusiv nume de persoane), litere, cifre, desene, combinații de culori, elemente figurative, forme tridimensionale, în special forma produsului sau a ambalajului acestuia, precum și orice combinații ale acestor semne.