A fost lansată o platformă informațională utilă tuturor celor care traversează frontiera de stat

646×404
Foto:adevarul.ro

Conducerea Serviciului Vamal, a Poliției de Frontieră, a Biroului Migrație și Azil și reprezentanții Misiunii EUBAM au lansat o nouă platformă informațională, destinată tuturor celor ce intenționează să traverseze frontiera Republicii Moldova.

Noua platformă informaţională www.frontiera.gov.md conţine informații complete privind trecerea frontierei Republicii Moldova.

Uşor accesibilă de pe telefoanele mobile, platforma oferă călătorilor informații despre documentele necesare la trecerea frontierei, cerinţele pentru acordarea vizelor, cantitatea de bunuri care pot fi introduse fără achitarea taxelor vamale, condiţiile de introducere temporară a vehiculelor, numerele de telefon la liniile fierbinţi, precum și situația actuală la punctele de trecere a frontierei. Informațiile sunt furnizate în trei limbi: română, engleză și rusă.

Platforma informaţională a fost elaborată în comun de către instituţiile cu competență la frontieră din Republica Moldova, Serviciul Vamal, Poliția de Frontieră și Biroul Migrație și Azil, cu sprijinul Uniunii Europene și al Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina.

„Platforma frontiera.gov.md a fost creată cu scopul oferirii într-un mod accesibil, clar și centralizat a informației persoanelor fizice care traversează frontiera”, spune Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie. Totodată, acesta a declarat, că dacă anterior o persoană care intenționa să traverseze frontiera de stat avea posibilitatea să se informeze din mai multe surse și de pe paginile web ale instituțiilor cu competență la frontieră, actualmente, odată cu conceperea și crearea acestei platforme, printr-un singur click toată informația necesară devine accesibilă.

Mindaugas Kacerauskis, Consilier politic în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat: „Acest instrument creat cu ajutorul Uniunii Europene, prin intermediul EUBAM, intenționează să devină un ghișeu unic pentru toți cei interesați să călătorească în Republica Moldova. În plus, demonstrează o cooperare orizontală între serviciile relevante, care este întotdeauna importantă pentru creșterea eficienței și a securității”.

„Poliția de Frontieră tinde să-și adapteze activitatea la noile tehnologii informaționale, astfel fiind mai promptă la provocările ce țin de securitatea frontierei, dezvoltarea unui sistem de comunicare eficient și deschis între angajat și participantul la traficul transfrontalier oferind siguranță și servicii de calitate”, a specificat Dorin Purice, Șeful Departamentului Poliției de Frontieră.

Disponibilitatea informațiilor publice clare și ușor accesibile permite trecerea mai rapidă a frontierei, contribuie la prevenirea neînțelegerilor între călători și reprezentanţii autorităţilor de la frontieră, reducând totodată riscurile privind corupția în acest sector. Informaţiile disponibile pe această platformă vor fi actualizate permanent de către autorităţile din Republica Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente