Un avion de pasageri s-a prăbuşit, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, pe aeroportul din oraşul rus Rostov-pe-Don, incidentul soldându-se cu moartea celor 62 de persoane aflate la bord, anunţă autorităţile ruse.
Avionul de tip Boeing 737-800, aparţinând companiei FlyDubai, s-a prăbuşit la aterizare, în jurul orei 3.50 (2.50, ora României), pe aeroportul din oraşul rus Rostov-pe-Don, informează MEDIAFAX.
Aeronava venea din Dubai (Emiratele Arabe Unite) şi avea la bord 55 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Autorităţile ruse au anunţat că nu există supravieţuitori.
Anchetatorii nu au stabilit clar care sunt cauzele incidentului aviatic, dar vizibilitatea era redusă şi vântul bătea puternic în zona aeroportului din Rostov-pe-Don.
Potrivit unor informaţii neconfirmate, la bord a avut loc o explozie urmată de un incendiu. Piloţii ar fi renunţat la încercarea iniţială de a ateriza, zburând circa două ore în jurul aeroportului pentru a consuma combustibilul.
Printre pasageri se aflau în total 18 bărbaţi, 33 de femei şi patru copii. În mare parte, aceştia erau familii de ruşi care se întorceau din concediul de odihnă. Se mai cunoaşte că printre pasageri se aflau cinci străini: trei ucraineni, un cetăţean al Uzbekistanului şi unul al Indiei.
Compania FlyDubai a confirmat producerea unui „tragic accident” în sudul Rusiei.
62 people have been killed in a plane crash in south-west Russia. https://t.co/UTyaLcm0Ff #7News https://t.co/j5lLUgXqg0
— 7 News Sydney (@7NewsSydney) March 19, 2016