(foto, video) Calitatea serviciului de vinuri, confirmată în a II-a ediție „Wine Friendly”

IMG_0123

Încă 10 localuri acreditate „Wine Friendly”, zeci de instruiri specializate și sute de pasionați inițiați în cultura vinului, la cea de-a II-a ediție a programului „Wine Friendly” – însemn al calității serviciului de vinuri în localuri, organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu susținerea partenerului său strategic, Proiectul de Competitivitate USAID. Campania desfășurată la Chișinău în perioada 17 februarie – 5 martie 2016, în luna dragostei, cu genericul „wINe LOVE”, și-a propus să continue familiarizarea publicului larg cu noțiunea „Wine Friendly”, încurajând consumul conștient al vinului de calitate în rândul tinerilor.

Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: „Programul inițiat de ONVV se bucură de un succes neașteptat de mare, cu zeci de localuri care și-au anunțat dorința de a se înscrie și sute de persoane care își doresc să învețe despre arta de a consuma corect și responsabil vinul de calitate. Totalurile acestei ediții servesc drept imbold pentru organizarea, în cel mai scurt timp, a unei noi etape „Wine Friendly”, pentru a spori calitatea serviciului de vinuri în cât mai multe localuri, care vor promova Vinul Moldovei profesionist și în cele mai bune condiții”.

10 localuri acreditate „Wine Friendly”

Localurilor selectate de comisia de experți în cadrul programului le este conferit dreptul de a afișa la intrare și în materialele promoționale logoul „Wine Friendly”, care confirmă faptul că, alegând un local acreditat, vizitatorii vor beneficia de servirea profesionistă a vinului, în cele mai bune condiții. În această etapă au corespuns criteriilor și au primit acreditarea 10 localuri din Capitală: „Carpe Diem”, „Wine.md”, „Kumaniok”, „Grill do Brasil”, „Casa della Reggenza”, „Tucano Kenya Coffee and Wine”, „Mezzo. BERD’S Design”, „Beef. Meat & Wine”, „Nobil View Café” și „Nobil English Cigars Club”.

Sergiu Botezatu, manager proiecte, Proiectul de Competitivitate USAID: „Ediția a II-a ne-a permis să ne convingem că „Wine Friendly” este un concept benefic pentru toți: localurile acreditate, vinificatorii din Moldova, consumatorii finali și industria vitivinicolă în ansamblu. Proiectul de Competitivitate USAID va continua să susțină acest program inovator, care în scurt timp va stabili un standard incontestabil pentru serviciul de vinuri în localuri, cu rigori stricte și garanția unei experiențe de calitate”.

 

IMG_0100
Somelierul francez doamna Brigitte Leloup

„wINe LOVE” inspiră

Pe parcursul campaniei „Wine Friendly” a fost lansată o serie de materiale video, în care 15 tineri vinificatori, proprietari de localuri, artiști și lideri de opinie definesc noțiunea de dragoste și vin de calitate, continuând manifestul „Dare to be Wine Friendly!” („Îndrăznește să fii amic al vinului!”). Fiecare dintre ei a recunoscut că este „Wine Friendly”, îndrăgostit de frumos și de vinul de calitate.

Masterclass-uri pentru pasionați

În perioada campaniei, peste 300 de consumatori pasionați au participat la cele 12 masterclass-uri organizate în localurile „Wine Friendly”, unde au fost inițiați în arta degustării vinului de calitate de către nouă experți în vinuri (Ion Luca, Mihai Bradu, Alexandr Zorin din Rusia, Snejana Zacepa, Inna Șanghina, Sergiu Gălușcă, Nicolae Luca, Mihai Druță și Andrei Țurcanu), au socializat cu tineri de succes care sparg stereotipurile (vinificatori, artiști, oameni de afaceri) și au fost ghidați în cultura vinului de către 12 bloggeri recunoscuți și lideri de opinie (Ana Palii, Andrei Cibotaru, Andrei Curararu, Cristian Jardan, Victor Chironda, Vlada Ciobanu, Ronin Terente, Mihaela Roscov, Elena Braga, Nicolae Apostu, Diana Mocanu și Nicolae Apostu).

Evenimentele au fost destinate clienților fideli ai celor 10 localuri care urmau a fi acreditate „Wine Friendly”, dar și tuturor celor care își doreau să deguste vinurile, să le cunoască și să devină amici ai vinurilor de calitate produse în Republica Moldova. La masterclass-uri a participat și Eduard Grama, ministrul MAIA, precum și vizitatori din România, Rusia, Ucraina, SUA, Lituania etc. În funcție de local și meniul special propus pentru fiecare masterclass, biletele la evenimente au costat între 50 și 200 de lei.

 

IMG_0097 (1)
Somelierul francez Brigitte Leloup

Oferte „wINe LOVE” și 49 de vinuri degustate

Participanții au învățat să asocieze vinurile cu bucatele potrivite din meniul special (la preț promoțional) și au primit materiale informative despre vinuri.

La ediția a II-a „Wine Friendly” au participat 16 companii vinicole din țară, un număr mai mare decât la ediția precedentă: „Purcari”, „Cricova”, „Chateau Vartely”, „F’autor”, „Gitana Winery”, „Equinox”, „Carpe Diem”, „Mezalimpe”, „Cimișlia Wineries”, „Castel MIMI”, „Vinăria din Vale”, „Maurt”, „EtCetera” „Bostavan” „Gogu winery” și „Asconi”. Acestea au oferit spre degustare 250 de sticle de cele mai bune vinuri din colecțiile lor, dintre care: 14 vinuri albe, 23 de vinuri roșii, șase vinuri rose, patru vinuri spumante și două ice wine.

Instruiri marca Brigitte Leloup

În cadrul programului „Wine Friendly”, înainte de începerea evenimentelor destinate publicului larg, au fost organizate sesiuni de formare profesională în domeniul servirii vinurilor pentru angajații localurilor din Chișinău, auditarea calității meniurilor de vin, seminare specializate și alte activități pentru reprezentanții HoReCa. La instruiri au participat peste 60 de profesioniști de la restaurantele candidate „Wine Friendly”, precum și de la localuri care își doresc să obțină prestigiosul titlu în etapele următoare ale programului.

Oaspetele de onoare al programului de instruiri a fost somelierul francez doamna Brigitte Leloup, vicepreședintele Asociației Europene a Somelierilor, care de nouă ani vizitează destinațiile vinicole din Moldova. În acest an experta a acceptat pentru a doua oară invitația la evenimentele „Wine Friendly” cu scopul de a evalua calitatea servirii de vinuri în localuri și a-și împărtăși cunoștințele profesioniștilor în domeniu, care pretind la diploma de Somelier European.

 

IMG_0110
Somelierul francez doamna Brigitte Leloup

Brigitte Leloup, vicepreședintele Asociației Europene a Somelierilor: „Pentru a deveni un bun somelier este nevoie de antrenament și experiență. Ca și în cazul meu, este vorba de persoane care știu ce vor. În promoția din acest an am avut un domn care avea peste 60 de ani și este din cadrul Ministerului Agriculturii. Anume el a fost cel mai bun elev al nostru, a muncit foarte mult pentru această diplomă. Scopul nostru nu este să formăm cei mai buni somelieri din Moldova, Europa sau din lume, ci să îi învățăm pe oamenii care lucrează în restaurante să cunoască vinurile bune și să le aprecieze”.

Conform tradiției stabilite la prima ediție a programului „Wine Friendly”, Brigitte Leloup a ținut și un materclass special pentru tinerii pasionați de cultura franceză, care au ales să studieze în filierele francofone ale universităților din Republica Moldova.

Alege un local „Wine Friendly”!

Dacă alegi un local care poartă cu mândrie logoul „Wine Friendly”, acolo vei găsi o selecție interesantă de vinuri, un meniu creativ și o atmosferă prietenoasă, dar mai mult decat atât, restaurantele deținătoare ale acestui titlu împărtășesc o pasiune deosebită pentru vinurile de calitate, pe care ți le vor recomanda, te vor ajuta să le alegi și ți le vor servi ca la carte. Pentru o experiență culturală și gustativă de excepție, intră într-un „Wine Friendly Restaurant”, unde selecția vinurilor face un tandem armonios cu meniul gastronomic. Urmărește-ne pe pagina de Facebook „Wine of Moldova”, pentru a deprinde cultura consumului conștient al vinului de calitate!

Despre programul „Wine Friendly”

Distincția „Wine Friendly” este oferită de Oficiul Național al Viei și Vinului și partenerul său strategic, Proiectul de Competitivitate USAID, celor mai bune localuri din țară, care, în urma unui proces riguros de selecție, evaluare și perfecționare profesională, primesc Acreditarea de Calitate în Servirea Vinului. Procesul de acreditare a localurilor se desfășoară în conformitate cu standardele de calitate în domeniul serviciului de vinuri, sub egida Asociației Europene a Somelierilor.

Programul de acreditare „Wine Friendly” este unul permanent, iar ediția a III-a urmează să se desfășoare în luna iunie a anului 2016. Localurile interesate pot expedia cereri pentru a fi incluse în program la adresa de e-mail [email protected] sau printr-un mesaj pe pagina de Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente