Noile colecții ale brandurilor din Moldova pot fi achiziționate luni la Pop-Up Shop Spring Edition

DinuBubulici.com-2447

Pe data de 7 martie, Din Inimă organizează un nou POP-UP SHOP – SPRING EDITION. În cadrul evenimentului, opt branduri autohtone, printre care Georgette, Creme Brulee, Vitalie Burlacu, Julia Allert, Sekana, Ana Popova Jewelry, Ponti și Lia Fia vor expune spre vânzare piesele din colecțiile primăvară/vară 2016, prezentate în acest weekend la „Moldova Fashion Days 2016”.

Conceptul de Pop-Up Shop este foarte popular în SUA, Canada, Regatul Unit și Australia și presupune deschiderea unui magazin temporar într-un spațiu. De la prima ediție în ajunul Crăciunului 2015 și până acum, conceptul autohton a crescut mult și a atras de fiecare dată sute de vizitatori. Pe lângă noile colecții, vizitatorii vor avea parte și de reduceri la piesele din sezonul rece, oferte promoționale, cadouri și surprize din partea organizatorilor.

12802869_223317711348704_4240227300627713506_n

 

Mai mult, pentru că suntem în ajunul sărbătorii Zilei Internaționale a Femeii, doamnele și domnișoarele vor avea ocazia să-și creeze un look nou. Specialiștii salonului „Afrodita” vor crea machiaje, coafuri și vor oferi o mulțime de sfaturi valoroase.

De asemenea, organizatorii garantează o atmosferă plăcută de sărbătoare, gustări delicioase, muzică bună și distracție pentru copii, iar după eveniment, toți doritorii sunt așteptați la afterparty.

POP-UP SHOP SPRING EDITION va avea loc pe 7 martie între orele 10:00 și 19:00, la Hotelul Codru ( str. 31 August 1989, 127). Intrarea este liberă!

Vezi cum s-a desfășurat prima zi la cea de-a IX-a ediție Moldova Fashion Days.

12718323_222036541476821_6067982931607178226_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente