Alege proiectul care ți se potrivește mai bine cu programul internațional de voluntariat Global Citizen

12798992_1143669418991047_6554542857505304919_n

Cu siguranță ești un tânăr activ, plin de egergie și vrei o experiență nouă, valoroasă și internațională. AIESEC Chișinău îți prezintă programul de voluntariat Global Citizen, care oferă tinerilor oportunitatea de a vizita una dintre cele 50 de țări disponibile, iar mai jos, îți prezentăm două din multitudinea de proiecte în care chiar tu poți deveni voluntar.

Profesor de limbă engleză pentru copii
Țara: Kârgâzstan
Proiectul: „All about summer”
Perioada: 01.07.2016 – 15.08.2016

Acest proiect va avea loc în trei tabere de vară pentru copii, în una dintre cele mai pitorești zone din Kârgâzstan – Issyk Kul Lake. Lacul este înconjurat de plajă și munți, care, pe lângă un peisaj unic, îți vor oferi și o experiență care îți va schimba viața. Proiectul are drept scop crearea unei platforme de dezvoltare pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 16 ani, în care își vor dezvolta diversele abilități și, totodată, vor primi lecții de limbă engleză. Voluntarii acestui proiect vor fi întâlniți în țara gazdă cu multă căldură, vor avea parte de mici excursii, iar cazarea și masa de două ori pe zi sunt asigurate.

Proj3

 

Redescoperă cultura Ucrainei
Țara: Ucraina
Proiectul: Feel Ukraine
Perioada: 15.07.2016 – 30.08.2016

Scopul acestui proiect este de a răspândi o imagine pozitivă a Ucrainei într-o societate internațională. Sarcina proiectului „Feel Ukraine” este de a găsi reprezentanți ai diferitelor țări, care au cât mai multe asemănări cu cultura Ucrainei. Datorită acestui proiect, vei avea ocazia nu doar să descoperi mai îndeaproape țara vecină, ci și să îți dezvolți abilitățile de scriere și prezentare, să călătorești în diverse localități din Ucraina și să ai parte de traininguri interesante și neobișnuite. Cazarea și transportul prin diferite localități sunt asigurate de țara-gazdă.

48456953-ead5-4be3-abf8-382426c35a95

 

Global Citizen este un program global de schimb cultural și de voluntariat în proiecte sociale, cu o experiență de 67 de ani. Cu ajutorul acestuia, tinerii pot pleca într-un proiect internațional în peste 50 de țări ale lumii pentru o perioadă de șase-opt săptămâni. Pentru a participa la program, trebuie să ai vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani și să cunoști limba engleză la nivel comunicațional. Dacă vrei să afli mai multe detalii și să aplici la program, accesează aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente