Doi tineri de 26 și 29 de ani, domiciliaţi în oraşul Cantemir, au fost reținuți de poliție, fiind bănuiți de comiterea mai multor furturi din locuinţe.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbaţii activau pe teritoriul raioanelor Cantemir şi Cahul mai bine de jumătate de an, timp în care au reuşit să spargă mai multe locuinţe, de unde au sustras bunuri materiale (aur, mijloace băneşti, telefoane, tehnică de calcul etc).
Aceştia acţionau atât ziua, cât şi pe timpul nopţii, prin forţarea geamului, după ce acumulau informaţii că stăpânii nu sunt acasă. Ulterior, bunurile sustrase erau comercializate pe teritoriul oraşului Cahul, unor persoane de încredere.
Ultima ispravă a suspecţilor a avut loc pe 19 februarie curent, când aceștia au pătruns într-o gospodărie din oraşul Cantemir, de unde au sustras bunuri materiale în sumă de circa 8.000 de lei, după care au părăsit locul infracţiunii. În urma acţiunilor speciale de investigaţie şi intervenţiei prompte a poliţiştilor, pe 20 februarie, suspecţii au fost reţinuţi, ulterior arestaţi pentru 30 de zile. La percheziţionarea autoturismului folosit de cei doi, forţele de ordine au depistat bunurile sustrase.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală. Dacă vor fi găsiți vinovați, tinerii riscă până la patru ani de închisoare. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţiilor şi recuperării prejudiciului cauzat.