Legenda sărbătorii „Valentine’s Day”. Originea și evoluția

2
Foto: PC: party-arad.ghidularadean.ro

Valentine’s Day, sărbătoarea occidentală a iubirii împrumutată şi de moldoveni este sărbătorită în fiecare an pe 14 februarie. În această zi, îndrăgostiţii din întreaga lume celebrează Ziua Îndrăgostiților. Această sărbătoare, când oamenii trimit aproximativ 150 de milioane de felicitări, este considerată a doua cea mai populară sărbătoare, după Crăciun.

Originea acestei sărbători a îndrăgostiţilor nu este nici astăzi clară, existând doar legendele care înconjoară cu mister această zi şi care îl au în centrul lor pe Sfântul Valentin. Prima atestare a zilei de 14 februarie a fost în anul 498, când trei sfinţi au fost numiţi de papa Gelasius I, data celebrării acestora fiind această zi.

Însă sărbătoarea rămâne asociată cu numele Sfântului Valentin din Roma, care a fost trimis la închisoare pentru că oficia în secret căsătorii pentru soldaţii cărora le era interzis acest lucru. În timp ce se afla în închisoare, el ar fi vindecat-o pe fiica gardianului său, Asterius. Se pare că, înainte de execuţie, i-ar fi trimis acesteia o scrisoare pe care a semnat-o cu „al tău Valentin”, în semn de bun rămas.

Pe de altă parte, alte legende susţin faptul că această zi este sărbătorită la începutul lunii februarie, deoarece în această perioadă avea loc sărbătoarea romană Lupercalia. Evenimentul se desfăşura în jurul datei de 15 februarie şi cinstea fertilitatea, pe Faunus, zeul roman al agriculturii, dar şi pe Romulus şi Remus, fondatorii Romei.

 

PC: ancavrinceanu.blogspot.com
PC: ancavrinceanu.blogspot.com

O altă legendă se referă la Cupidon, fiul lui Venus, este zeul dragostei, iar imaginea sa este asociată cu Ziua Îndrăgostiţilor. La naştere, Jupiter a vrut să scape de Cupidon, dar mama sa, Venus, l-a ascuns în pădure, unde acesta a învăţat să folosească arcul pe animale, înainte de a-l folosi pentru a lega destinul oamenilor.

La origine, sărbătoarea care celebrează iubirea cuplurilor a fost de fapt cea a celibatarilor. Această zi reprezenta o ocazie pentru fetele tinere de a se ascunde pe aleile întunecate ale satului lor, în speranţa de a fi găsite de bărbaţii singuri. Pasul următor era să se căsătorească.

Primele momente când ziua de 14 februarie a devenit una care celebrează dragostea se înregistrează în secolul al XIV-lea, când au apărut primele scrieri de dragoste. Urările îndrăgostiţilor transmise prin viu grai erau foarte populare în anii Evului Mediu, însă „valentinele” scrise de mână au apărut după anul 1400. Cea mai veche scrisoare de acest gen, care există şi astăzi, este un poem scris în 1415, către soţia sa, de Charles, duce de Orleans închis în turnul Londrei, capturat în urma Bătăliei de la Agincourt. Felicitarea face parte dintr-o colecţie de manuscrise ce află la Biblioteca britanică din Londra, se menţionează pe site-ul www.history.com. Câţiva ani mai târziu, se pare că regele Henric al V-lea a angajat un poet, pe numele John Lydgate să compună o felicitare a îndrăgostiţilor pentru Catherine de Valois.

În Evul Mediu, de Ziua Îndrăgostiţilor, atât băieţii, cât şi fetele trăgeau la sorţi un nume dintr-un bol pe care trebuia să îl poarte pe mânecă toată săptămâna următoare.

Nu se cunoaşte cum a evoluat obiceiul în timp, dar tradiţia modernă a apărut în special în Statele Unite, când americanii au început trimiterea de „valentine” scrise de mână pe la începutul anului 1700. Prima cutie de bomboane de ciocolată decorată pentru Ziua Îndrăgostiţilor a apărut la sfârşitul anilor 1800, iar cel care a venit cu această idee a fost Richard Cadbury, fiul lui John Cadbury, celebrul producător de ciocolată.

De asemenea, în fiecare an, de 14 februarie, în casa Julietei, care se află în Verona, Italia, sunt trimise peste 1 000 de scrisori adresate Julietei Capulet, celebra eroină din opera shakespeariană.

De-a lungul timpului, de Ziua Îndrăgostiţilor, au fost dăruite o mulţime de cadouri impresionante. De exemplu, în 1557, Diane de Poitiers a primit din partea lui Henric al II-lea proprietatea regală din Chenonceau. De asemenea, în 1631, împăratul Shâh Jahân a construit Taj Mahal pentru soţia sa, Mumtaz Mahal, care a murit după ce a dat naştere celui de-al 14-lea copil.

Totodată, Ziua Îndrăgostiţilor este momentul pe care peste 220 000 de persoane îl aleg în fiecare an pentru a cere în căsătorie persoana iubită.

Ziua Îndrăgostiţilor se sărbătoreşte în întreaga lume sub diferite nume, dar şi în alte zile, fapt ce ţine, cu alte cuvinte, de unicitatea fiecărei ţări. În America Latină, Sfântul Valentin este cunoscut sub numele de Ziua Iubirii şi a Prieteniei. În Brazilia este celebrată pe 12 iunie, cu o zi înainte de Sfântul Anton, patronul căsătoriei. În zona asiatică, Ziua Îndrăgostiţilor a devenit extrem de populară creând noi tradiţii în China, Japonia, Republica Coreea, Singapore, unde cel mai popular cadou este ciocolata.

În folclorul românesc există ziua de 24 februarie, când se sărbătoreşte Dragobetele, zeul tinereţii în Panteonul autohton, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente