Universitatea Tehnică a Moldovei anunţă Concursul „Tânărul creator”, dedicat elevilor şcolilor, liceelor şi colegiilor în domeniile „Creativitatea tehnică” şi „Creativitatea artistică: arhitectură, design, desen artistic, pictură, sculptură”.
La concurs pot să participe elevi ai claselor superioare (de regulă), individual sau în echipă, reprezentați printr-un delegat împuternicit. Colegiul, liceul, şcoala medie vor scrie o scrisoare de recomandare competitorului/competitorilor pentru premiul solicitat.
Participanţii la concurs vor prezenta în perioada 15 februarie-15 aprilie 2016, la Comisia de Admitere a UTM: o fotografie 3×4 centimetri a competitorului, scrisoarea de recomandare semnată de directorul instituţiei, lucrările în domeniile nominalizate (aparate, mecanisme, machete, scheme etc.) şi descrierea acestora, pe adresa: mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare și Sfânt, 168, blocul nr. 1, bir. 111 (tel. 022-235-185).
Pe 22 aprilie 2016, finaliștii concursului își vor prezenta personal lucrările în cadrul Expoziției „Creația deschide Universul”, care va avea loc la UTM.
Învingătorii concursului vor beneficia de facilităţi la înmatriculare, conform prevederilor Regulamentului de admitere.